Gloria a pierdut în deplasare la FCM Târgu Mureș, scor 2-0, la capătul unui meci slab al echipei lui Nicolae Manea.
Mureșenii au început tare partida, atacând poarta lui Irimia încă din primele minute de joc. După câteva acțiuni bune de atac, Târgu Mureș deschide scorul în minutul 19, când Didi finalizează din fața porții după o pasă primită de la Szilagyi. Gloria nu-și revine nici după primirea golului și tot gazdele sunt mai periculoase la poarta lui Irimia. Prima ocazie a Bistriței vine abia în minutul 35, când șutul lui Mărginean se duce puțin pe lângă poartă. Trei minute mai târziu Irimia își salvează echipa la șutul lui Rus. N-o mai poate face însă în minutul 39, când Didi majorează scorul după o lovitură de colț la care fundașii Bistriței au fost aerieni.
La reluare, bistrițenii continuă același joc slab la centrul terenului, Cavalli este anihilat complet de o apărare foarte bine organizată a lui Sabău. În minutul 65, Anton își încearcă și el norocul dar mingea se duce pe lângă poartă. Gazdele treci pe lângă golul trei prin același Didi iar apoi Diego Ruiz înscrie, dar golul este anulat pe motiv de ofsaid. Manea forțează cu Iordache, dar Bistriței nu-i iese nimic la Mureș. Mai mult, pe final, tot gazdele sunt aproape de gol, Ciprian Vasilache nimerind bara, după o reluare cu capul, de la marginea careului.
Scor final, FCM Târgu Mureș – Gloria 2-0 și Bistrița pierde categoric un meci pe care echipa lui Sabău l-a controlat de la un capăt la altul.
Târgu Mureș: Balauru – Rus, Iencsi, Fernandes, L.Szilagyi – Vasilache, Issa Ba (Dan Matei `66), Fl.Dan (Petcuț `79), Astafei – Zaharia (Ruiz), Didi
Gloria Bistrița: Irimia – Tudose (Mărginean `9), Szukala, Corallo, Cafasso – Achim, Mandea (D` Agostino `59), P.Anton, C.Petre (Iordache `71)- Băjenaru – Cavalli
Arbitri: Radu Petrescu (Bucuresti); Mircea Orbuleț si Valentin Avram (ambii din Bucuresti), Rezervă: Marian Bordean (Sibiu).
Augustin Danci
Ultimele comentarii