România a câștigat dramatic cu Spania, 28-27, la Campionatul European de handbal feminin, după un 7 metri apărat în final de bistrițeanca Daciana Hosu și o ghiulea trimisă de la distanță de jucătoarea Gloriei Bianca Bazaliu.
”Tricolorele” au făcut un meci foarte bun în Macedonia, contra Spaniei. Au controlat jocul trei sferturi din timp, având un avantaj, la un moment dat, chiar și de trei goluri.
Sfârșitul primei reprize le-a permis ibericelor să se apropie la un singur gol, scor 12-11 pentru România. Startul actului secund a aparținut tot jucătoarele antrenate de Florentin Pera.
Treptat, româncele au redus motoarele, iar Spania a reușit să revină pe tabelă, ba chiar să conducă la două goluri.
Momentul decisiv s-a petrecut în minutul 56, la scorul de 25-25, când Daciana Hosu a apărat o lovitură de la șapte metri și a ținut România în joc.
În ultimul minut al meciului, ibericele au marcat golul egalizator cu 10 secunde rămase. Româncele au repus mingea de la mijloc, aceasta a ajuns la Bianca Bazaliu, iar handbalista a catapultat-o în poarta Spaniei, consemnând un succes important pentru România, scor 28-27.
Și Laura Pristăvița a jucat foarte bine în acest meci, mai ales pe faza de apărare.
Ultimele comentarii