VIDEO, Liga a 4-a: Liderul bate la limită: Voința Cetate – Heniu Leșu 1-0 (0-0)

Startul sezonului de primăvară în campionatul județean de fotbal s-a dat în acest weekend odată cu desfășurarea jocurilor rămase din etapa a 9-a a turului ligii a 4-a. Derby-ul acestei etape s-a disputat la Orheiu Bistriței, unde Voința Cetate, liderul la zi al clasamentului a primit vizita celor de la Heniu Leșu, ocupanta locului 6 în clasament, într-un joc care s-a ridicat în multe momente la nivelul unui derby adevărat. A fost o partidă echilibrată, între două echipe bine așezate în teren, oaspeții cu câteva absențe notabile în echipă reușind să dea o replică bună liderului.

Gazdele încep mai bine jocul dar portarul Rauș, la primul joc după accidentarea suferită în vară, a intervenit salvator în fața lui Petrean și Pop, după care oaspeții echilibrează jocul, care devine unul de mare luptă între cele două careuri de 16 metri, astfel că la cabine se intră la egalitate. Același joc și după pauză până în minutul 62 când la o fază care nu anunța nimic Ștețco întoarce o minge pe care scria aut de poartă în mâna lui Horga și centralul Poienar dictează penalty. Penalty-ul este transformat de Petrean care stabilește astfel scorul final, chiar dacă până la fluierul de final ambele echipe au mai avut câteva ocazii de gol rezolvate de portarii Gălățan și Rauș, iar Ștețco a trimis mingea în transversală. Pe final de joc ambele echipe rămân în 10 jucători, Platon de la gazde și Chindea de la oaspeți au primit al doilea cartonaș galben și au fost eliminați.

Voința Cetate, antrenor Gabriel Bozga: Gălățan, Georgiu, Nap, Peica, Recean, Nalați, Gotea, Vlad, Ștețco, Petrean, Pop. Au mai jucat: Platon, Neagoș

Heniu Leșu, antrenor Leon Buhai: Rauș, Horga, Leonte, Sidor, Pop, Chindea, Conon, Boerean, Persecă, A. Boldiș, Savu. A mai jucat Rus.







 | 315 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *