Derby-ul etapei a 6-a s-a jucat la Orheiu Bistriței, acolo unde Voința Cetate a întâlnit Voința Livezile.
A fost un meci echilibrat doar în prima parte, încheiată 1-1. Nalați a deschis scorul în minutul 27 pentru gazde după o minge la care Ghiță Negrea a cerut fault iar dar Dumitrean a egalat la o acțiune pe centrul apărării celor din Cetate, la a treia fază de gol a livezenilor.
Din minutul 46, jocul s-a schimbat total și a curs numai spre poarta oaspeților, parcă legați de picioare după pauză. Încă o dată Nalați și de două ori Petrean au dus scorul la 4-1, după o repriză controlată total de jucătorii lui Gabi Bozga.
Cetate: Pop, Neagoș, Peica, Echim, Recean, Nalați, Mare, Ruscău, Chindea, Ștețco, Petrean. Au mai intrat: Platon, Gotea, Ursa
Livezile: B. Negrea, Răzvanță, Burcutean, Ploscar, Hipi, G. Negrea, Marc, Bârlean, Andrieș, Dumitrean, Spân. Au mai intrat: Burcuș, Sămărtean, Csengheri, Beudean
Au arbitrat: Mihai Marica – Andrei Balla, Mihai Bolfă, obs: Adrian Voica
Din montajul video lipsește primul gol al Voinței Cetate.
Ultimele comentarii