În minutul 27 al reprizei secunde din partida Corona – Gloria, echipa bistrițeană era calificată în faza următoare a Cupei EHF. Diana Șamanț a marcat pentru 21-24 și bistrițencele aveau 3 goluri avantaj, exact atât cât le trebuia după înfrângerea cu 25-27 din tur.
A urmat însă un coșmar pentru echipa lui Horațiu Pașca. Gazdele au fructificat atacul următor cum nu se putea mai bine, obținând o lovitură de la 7 metri și provocând o eliminare în tabăra noastră.
Eliza Buceschi a pătruns pe dreapta și a aruncat la poartă de lângă Bloj, dar de Paula a reușit să respingă. Arbitrele au decis că jucătoarea noastră a împins-o din lateral pe brașoveancă și au arătat 7 metri și două minute. Imaginile arată însă că bistrițeanca a fost eliminată foarte ușor. Ba mai mult, s-ar părea și că Buceschi face pași în această fază.
La 22-24, cu o jucătoare în minus, Pașca scoate poratrul și avem atacul în 6 dar nu reușim să-l fructificăm. Sub amenințare de joc pasiv, Pristăvița aruncă la poartă dar mingea e respinsă în aut de margine.
Atacul nostru se reia și Pașca cere time out cu un minut înainte de final.
După time-out, arbitrele ridică mâna în semn de amenințare de joc pasiv după numai 4 pase și, sub presiune, ale noastre nu reușesc să marcheze.
Au influențat sau nu Dragana Jakovljevic și Danijela Sando rezultatul final, rămâne de discutat.
Cert este că sârboaicele au fost văzute cu 3 ore înaintea meciului în compania unui arbitru din Brașov. Arbitrele, împreună cu observatorul ungur și cu acest personaj local cunoscut ca fiind din anturajul Coronei au băut o cafea la o terasă apoi au vizitat câteva magazine de suveniruri.
noiembrie 18, 2019
Pasi nu au fost si jucatoarea gloriei a faultat. Degeaba ridica mainele. Inainte de a ridica mainile.o impinge usor pe Eliza care daca nu era sicanata probabil marca. Decizie corecta. Cat despre decizia de a da joc pasiv asta ramane se discutat. Poate singurul lucru de reprosat. In rest arbitraj ok. Gloria a pierdut calificarea pe ratarile avute..