VIDEO: S-a antrenat doar 3 luni pe schiuri de tură și a fost cea mai bună româncă la Jocurile Olimpice de Tineret!

O bistrițeancă a reușit cel mai bun rezultat la Jocurile Olimpice pentru Tineret, competiție ce se desfășoară în Elveția.

Larisa Daniela Coşofreţ e din Bistrița Bârgăului, are 17 ani și e în clasa a 11-a la Liceul cu Program Sportiv din Bistrița. Face schi fond de mică și e în echipa antrenată de Rodica Drăguș.

În luna octombrie a anului trecut, a primit o ofertă de la un club din Brașov pentru a participa la Jocurile Olimpice de Tineret. Brașovenii aveau calificați mai mulți sportivi la această competiție, dar una dintre fete s-a accidentat și a rămas un loc vacant.

Larisa a acceptat propunerea deși nu participase niciodată în concursuri de schi alpinism, așa cum urma să o facă în Elveția.

După 3 luni de antrenamente în afara țării, bistrițeanca s-a adaptat rapid de la schiuri de fond la schiuri de tură și a participat în proba de sprint feminin, alături de alte 23 de concurente. Și s-a clasat a 14-a cu timpul de 3 min 45 sec 60/100, cea mai bună clasare a României după câteva zile de întreceri.

Astăzi, alături de George Petruţ Cotinghiu, Anca Alexandra Olaru şi Constantin Surdu, a concurat și la ștafetă, echipa României fiind a 11-a din 12 echipe care au luat startul.

România este reprezentată de 35 de sportivi la cea de-a treia ediţie de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret (competiţie rezervată sportivilor sub 18 ani) la biatlon, bob, hochei pe gheaţă, patinaj viteză, sanie, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi alpinism, schi fond şi snowboard, zece dintre cele 16 discipline sportive aflate în programul competiţiei.

Larisa Daniela Coșofreț, Flaviu Păvălean și Darius Hăngănuț sunt bistrițenii ce ne vor reprezenta la aceste jocuri.

Nu mai puţin de 1.872 de sportivi vor evolua în cele 14 zile de competiţie, în 81 de probe, la opt sporturi.

La JOT Lausanne 2020 întrecerile se desfăşoară în două zone aflate la distanţă de aproximativ 360 km – Lausanne (biatlon, curling, hochei pe gheaţă, patinaj artistic, short track, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi alpinism, schi fond, schi artistic şi snowboarding) şi Saint-Moritz (monobob, skeleton, sanie şi patinaj viteză).

Constantin Surdu a fost purtătorul de drapel al României la ceremonia de la Lausanne, iar Georgeta Popescu (bob) a fost portdrapel la festivitatea similară de la Saint-Moritz.

La prima ediţie de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret – JOT Innsbruck 2012, cele mai bune rezultate ale României au fost obţinute la skeleton, de Cosmin Marius Chioibaşu – locul 4, la individual, şi la bob de tandemul Ana Andreea Constantin/Andreea Grecu – locul 6, la bob două persoane.

La JOT Lillehammer 2016, reprezentanţii României au cucerit primele medalii din istoria competiţiei. Mai mult, Eduard Căşăneanu şi-a adjudecat titlul la hochei pe gheaţă, în proba de îndemânare, cel dintâi aur olimpic al României la acest sport, iar Mihaela Hogaş a obţinut medalia de bronz în întrecerea de patinaj viteză la sprint echipe internaţionale mixte, alături de italianca Chiara Cristelli, germanul Ole Jeske şi norvegianul Allan Dahl Johansson.

 | 1.221 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *