VIDEO: Altă victimă de la vârf! Gloria, 1-0 cu Luceafărul Oradea! Vezi rezumatul!

Gloria a bătut astăzi echipa de pe locul 2, după ce, acum câteva etape, a învins la același scor, 1-0, și echipa de pe primul loc în seria a 5-a din Liga a treia.

Bistrițenii au meritat victoria în fața Luceafărului din Oradea, după un joc în care au arătat atitudine, hărnicie și disciplină tactică.

Cu 9 jucători localnici în teren, Gloria a pus mult suflet și în acest meci, dovedind încă o dată că își dorește să se ridice la nivelul așteptărilor pe care le au iubitorii fotbalului bistrițean.

Partida de astăzi a fost echilibrată, cu ocazii pentru ambele echipe. Unicul gola fost marcat de unul dintre cei mai buni jucători bistrițeni din ultimele etape, Alex Georgiță (20 de ani). Acesta a urmărit o minge bâlbâită în careul oaspeților și i-a furat-o portarului, indecis la o pasă de la propriul fundaș.

De altfel, tinerii din echipa bistrițeană au fost și de data aceasta printre cei mai buni de pe teren, Milandru, Suciu, Georgiță, Meșter sau Chirlejan impunându-se categoric printre veteranii Albuț, Nalați, Stoianof sau Curtuiuș.

Cu limite în exprimările individuale, dar cu un joc colectiv remarcabil, fotbaliștii lui Dan Matei trebuie apreciați pentru evoluția din acest tur de campionat, chair dacă se află la o distanță considerabilăde primul loc,10 puncte. Înaintea ultimei etape, au 6 victorii și 3 egaluri din 14 meciuri și pot termina anulîn preajma podiumului.

 

Gloria: Albuț, Milandru, Patca, Hasnăș, Meșter, Nalați, Georgiță, Suciu, Chirlejan, Stoianof, Curtuiuș. Au mai intrat: Vărărean, Cazan

 

Etapa a 14-a

Unirea Dej – Unirea Alba Iulia 0-0

SCM Zalău – Sănătatea Cluj 2-1

Viitorul Șelimbăr – AFC Odorheiu Secuiesc 4-0

Avântul Reghin – Industria Galda 1-1

CSC Sânmartin – Minaur Baia Mare 1-2

CFR 2 – Metalurgistul Cugir 0-2

Sticla Turda – FC Recea 1-1

 

1 Fc Recea 14 9 4 1 36-15 31
2 Minaur Baia Mare 14 8 3 3 18-8 27
3 Luceafărul Oradea 14 8 2 4 34-21 26
4 Metalurgistul Cugir 14 6 5 3 18-15 23
5 Sticla Turda 14 5 7 2 18-13 22
6 Viitorul Şelimbăr 14 5 7 2 21-18 22
7 Gloria 14 6 3 5 14-17 21
8 Sănătatea Cluj 14 5 4 5 19-17 19
9 CSC Sânmartin 14 6 1 7 27-29 19
10 Unirea Dej 14 5 3 6 15-19 18
11 Avântul Reghin 14 3 7 4 18-19 16
12 CFR Cluj 2 14 4 3 7 21-31 15
13 Unirea 1924 14 3 4 7 18-19 13
14 AFC Odorheiu Secuiesc 14 2 4 8 11-24 10
15 SCM Zalău 14 4 3 7 20-26 9
16 Industria Galda 14 2 2 10 16-33 8

 

În ultima etapă a turului, Gloria joacă în deplasare la AFC Odorheiu Secuiesc

 | 1.485 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *