Victorii zdrobitoare pentru Gloria la tineret, junioare 1 și 2!

Echipa de tineret și cele de junioare 1 și 2 ale Gloriei au avut evoluții excelente în acest weekend, toate jucând acasă.

La tineret, după o înfrângere la Zalău în prima etapă, Gloria și-a respectat blazonul de medaliată cu bronz în sezonul trecut. Echipa lui Radu A. Moldovan și Denisa Giurgiucă a spulberat Măgura Cisnădie, 51-9, la capătul unui joc în care bistrițencele mai mult s-au antrenat pentru meciul care urmează. Adică cel de la Râmnicu Vâlcea, din 5 octombrie.

Au marcat pentru Gloria: Ghinea, Linca, Scutaru (câte 7 goluri), Frăsinel (6), Lazăr, Feldrihan (câte 5), M. Dumitru (4), Șeulean (3), Lupșa, Geamănu (câte 2), Postelnicu, Crăciun, Bleahu (câte unul)

La junioare 1, Gloria a început campionatul cu dreptul și a bătut fără drept de apel pe CSS Viitorul Cluj, 44-15. Partida a fost echilibrată doar în primele 5 minute, după care viteza de joc, combinațiile și determinarea au arătat o diferență de valoare netă în favoarea echipei antrenate de Mihaela Evi, Claudiu Evi și Flavia Buican. În etapa următoare, bistrițencele joacă tot acasă, în 6 octombrie, cu HC Valeria Motogna Zalău.

Au înscris pentru Gloria: Anda Linca – 6 goluri, Andra Mărginean – 5, Daria Utan – 5, Andreea Lupsa – 4, Sonia Turcu – 4, Ariana Roman – 4, Ștefana Pașca- 3, Paula Steopan- 3, Raluca Login – 3, Denisa Bleahu – 3, Alexandra Timiș – 2, Lorena Lazăr Pahone – 1, Briana Lazăr- 1

La junioare 2, Gloria a bătut la fel de clar, cu 32 de goluri diferență, pe CSS Zalău, 52-20. Bistrițencele par hotărâte să-și apere performanța din sezonul trecut, când au jucat finala mare a Campionatului Național. Azi s-a jucat prima etapă din faza grupelor, într-o serie din care mai face parte și LPS Bistrița, învingătoare și ea, 38-24 la AHC VM Zalău. În etapa următoare, echipa antrenată de Mihaela Evi, Claudiu Evi, Daniel Vlasa și Flavia Buican va juca la Satu Mare în 28 septembrie, iar LPS la Negrești Oaș.

Au înscris: Adina Atanasevici – 9 goluri, Anastasia Burdeț – 8, Ștefana Pașca – 6, Sara Lupuian – 5, Alexandra Timiș – 4, Ramona Delcea – 3, Alina Monda – 3, Anca Pop – 3, Alicia Rodriguez – 3, Alexandra Ureche – 3, Daria Chiriac – 2, Sara Dobocan – 2, Georgiana Bondrea – 1

La junioare 3, Gloria a avut un start mai timid, pierzând acasă cu CSS Viitorul Cluj, 30-23. Debutul antrenoarelor Magda Paraschiv și Denisa Gaga pe banca acestei echipe a fost însă unul promițător, echipa bistrițeană arătând că are potențial. În runda următoare, vom vedea un derby local, în 29 septembrie, în sala de la LPS.

Au înscris pentru Gloria:  Estera Stoica – 8 goluri, Daria Zinveliu – 5, Amalia Văcăreanu – 5, Alexandra Senocico- 4, Cristina Diniș Vârtic – 1

 | 550 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

2 Comments

  1. Apă de ploaie ! Bani spălati la greu ! De 5-6 ani nu a fost promovată la senioare nici o jucătoare . Si nici nu o să fie ! Poate de for.ă , sora surori – Bazaliu cu valoare zero !

    Post a Reply
    • Gloria pregateste jucatoare pentru alte cluburi , (din ligile inferioare sau echipe clasate pe locurile 10-14 din Liga Florilor.).
      Tot e bine, nu trebuie să fie neapărat Gloria Bistrița.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *