– Voința Cetate a câștigat cu 5-1 la Domnești, într-un meci pierdut de Voința Mărișelu pe benzile laterale, acolo unde jucătorii lui Șomotecan au creat adevărate bulevarde
Primul derby al etapei s-a jucat sâmbăta trecută la Domnești și a fost câștigat fără dubii de echipa din Cetate. Scorul nu lasă loc de interpretări, deși Voința Mărișelu a avut destule situații de a ține diferența mai strânsă. Oaspeții au profitat de bulevardele de pe benzi, acolo unde F. Moldovan și Todoran n-au făcut față raidurilor inițiate de Negrea sau Șuvei, dar și de fundașii Clapa și Cira. Aceasta pare să fi fost cheia meciului, pe care Cetate l-a dus la 0-2, dar Mărișelu l-a relansat cu câteva minute înainte de pauză prin golul marcat de Mușină. După pauză, meciul s-a rupt la un henț în careu și un 11 metri transformat de Negrea. Golurile de 4-1 și 5-1 au fost simple formalități, după ce Mărișelu nu a reușit să se apropie de egalare din câteva situații bune.
Filmul meciului.
Meciul a început cu un șut puternic trimis de Fodor din unghi, puțin pe lângă poartă. Cetate a ripostat imediat și a cerut un penalty la Negrea. Primul gol a căzut în minutul 11, la o acțiune pe dreapta, o centrare prin fața portarului Crăciun și un lat hotărât pus de Șuvei, nemarcat. După alte câteva bâlbâieli ale lui Crăciun, înlocuitorul bravului Marius Pop din etapa precedentă, portarul din Mărișelu a comis-o jenant pentru 0-2. El a scăpat o minge printre picioare la un corner de pe stânga și Negrea a împins mingea în poartă. La 0-2, gazdele au câteva răbufniri de orgoliu, la una dintre ele reușind să marcheze prin Mușină, la o centrare a lui Fodor în 6 metri. Finalul primei părți aparține gazdelor, Țidor fiind foarte aproape de gol în două situații. După pauză, meciul s-a rupt în minutul 48, când Todoran a făcut henț în careu și Negrea a transformat penalty-ul. Și la 1-3, Mărișelu are câteva ocazii bune, dar Țidor, Fodor și V. Moldovan nu reușesc să înscrie. O fac din nou oaspeții, printr-o bijuterie din gama Negrea. Acesta a prins o scăriță de generic din careul mare, umilindu-l pe Crăciun. Ultimul minut a adus golul de 1-5, semnat de Huciu, la o acțiune a lui Coșneac.
Arbitraj.
Claudiu Ștefănuți ne-a lăsat din nou impresia unor greșeli, dar la o analiză mai atentă pare să fi arbitrat foarte bine. Discutabile sunt doar fazele în care Cetate a cerut un penalty în prima repriză, un avertisment la portarul din Mărișelu, dar și situația în care a văzut henț la Todoran. Altfel, indiscutabil e în topul arbitrilor bistrițeni la acest moment.
Atmosferă.
Lume multă, vreme frumoasă, teren peste nivelul ligii a 4-a. Singurul reproș ce poate fi făcut gazdelor e legat de tribunele ce par adevărate capcane pentru spectatori. Lemnul putred din gradene, acolo unde el mai există totuși, îți dă senzații tari sub tălpi. Gazdele, de altfel ireproșabile, ar putea să se gândească un pic mai mult la spectatori, care vin în număr mare și la meciurile de juniori din Campionatul Național.
Jucătorul meciului.
Distincția ar fi meritat-o poate fundașul Clapa, însă Negrea a marcat 3 goluri și e imposibil de ignorat. Chiar dacă primul a fost o formalitate, iar al doilea a fost din penalty, cel de-al treilea a fost foarte frumos și perfect executat. Ghiță Negrea pare să fi ajuns la cel mai bun sezon al lui în liga a 4-a, dovedind calități de mare fotbalist.
Ultimele comentarii