Victorie în inferioritate

Victorie în inferioritate

Gazdele aveau nevoie de victorie pentru a se apropia de barajul de promovare în Liga a 4-a. Cu 5 puncte avans și două etape înaintea finalului, Rebrișoara nu mai poate rata obiectivul decât dacă se încurcă singură, mai ales că urmăritoarele Dumitra și LPS Bistrița au meci direct. După ce oaspeții au deschis scorul printr-un șut de la colțul careului, gazdele, în inferioritate încă din minutul 2, au egalat dintr-un penalty transformat de Cârcu. Palage a profitat de faptul că portarul Ignat a scăpat mingea din mână și a adus Someșul în avantaj, în timp ce M. Pop pe contraatac și Brat au stabilit rezltatul final.

Arbitrul a ieșit cel mai ”șifonat”

Din păcate, victoria gazdelor a fost umbrită de două incidente lipsite de fair-play. Arbitrul de centru Mihai Marica ne-a declarat: „În minutul 2, la un fault asupra unui jucător oaspete, l-am avertizat pe Mircea Pop cu cartonaș galben pentru proteste. În acel moment, colegul său Cosmin Bodiu a venit la mine și, după ce m-a călcat de 5 ori, m-a lovit cu vârful piciorului în tibie și m-a înjurat. Jocul a continuat, însă până la final am fost nevoit să-l trimit în tribune pe vicepreședintele de la Rebrișoara, Marius Bodiu, pentru amenințări la adresa arbitrilor. După meci, acesta a venit în vestiar și m-a călcat pe gleznă”.

 | 252 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On