Vezi cum a ajuns terenul unei echipe de legendă, Minerul Rodna!

Minerul Rodna s-a retras din fotbal în aprilie 2009, după 3 etape din campionatul Ligii a 4-a. Primarul și liderul de sindicat earu într-un conflict deschis. Primul vroia să scape de echipă și anunța formarea unei alte grupări, cel de-al doilea se confrunta cu mari probleme financiare la asociația sportivă și nu le mai putea face față.

 
Necazurile mari începuseră în 2007, la un meci cu Telciu, când spectatorii l-au agresat pe observatorul Vasile Popa, care era și președintele comisiei de disciplină din AJF. Popa le-a administrat o amendă exemplară, 15 milioane, de la care a început declinul fotbalului din Rodna. Un an și jumătate mai târziu, o altă pedeapsă grea avea să pună capăt echipei ce altădată făcea furori în Divizia C. După un meci la Jelna, în care Rodna a primit 4 cartonașe roșii iar apoi s-a retras de pe teren, AJF-ul i-a aplicat o amendă de 20 de milioane vechi. Amenda nu a mai fost plătită niciodată și echipa s-a retzras din campionat.
 
După alți doi ani, a dispărut și baza sportivă. Iată imagini cu terenul celor din Rodna, pe care altădată se temeau să intre toate echipele din județ. 
 
sportulbistritean.ro






 | 1.118 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *