Vettel imbatabil, spectacolul are însă de câștigat

 

 Inovațiile tehnice permise de regulamentul pentru anul 2011 în Formula 1, aripioara portantă și dispozitivul kers, au adus un spor de competitivitate în actualul sezon. Intențiile șefilor F1 au fost realizate, astfel încât, pe cursă numărul depășirile a crescut iar spectacolul a câștigat în interes, ultima etapă de la Malaezia dovedind-o din plin.
 
         Calificările au fost aprig disputate între cei de la Red Bull și echipa McLaren. Deși părea însă că McLaren a luat fața acestei etape, în ultimul minut Vettel a luat poll-ul în singura rundă cronometrată din Q3.
 
         În aceste condiții, ordinea la start a fost Vettel, Hamilton, Webber, Button, Alonso, Heidfeld, Massa, Petrov, Rosberg, Kobayashi și abia pe locul 11 Schumacher. După prima curbă, înafară de prima poziție pe care Vettel a păstrat-o de la început până la final, toate celelalte poziții au fost disputate cu interes de-a lungul cursei.
 
         Într-o cursă interesantă din acest motiv, numai poziția a doua a fost, de exemplu, pe rând a lui Hamilton, Heidfeld, Button, și cât pe ce a lui Alonso. La fel, celelalte poziții au aparținut aproape tuturor piloților între care s-au remarcat Button pentru constanță, Petrov și Heidfeld pentru combativitate, Alonso pentru ruperile de ritm, Kobayashi pentru depășirile deja renumite și Schumacher pentru primele două puncte ale echipei în acest sezon. Penalizați însă au fost Alonso și Hamilton, ci câte 20 de secunde,  care s-au atins spre finalul cursei, Alonso apropiindu-se prea mult de britanic și rămânând fără aripa stânga față a mașinii.
 
         În urma clasării, Vettel, Button și Heidfeld au luat podiumul, urmați de Webber, Massa, Alonso, Kobayashi, Hamilton, Schumacher și di Resta. La constructori, Red Bull se distanțează, urmată de un pluton de trei echipe (McLaren, Ferrari și Renault) ce parcă nu au încă sclipirea ce-i poate aduce pe locul întâi al clasamentului.
 
Dorin Dobra
 | 838 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *