Veșnica lor mulțumire

Deschiderile manifestărilor
sportive sau conferințele de presă în care se prezintă unele rezultate deo-sebite ale sportivilor sunt tipice la noi. Aproape toate se desfășoară după același scenariu, cu discursuri monotone, în care nu se spune nimic deo-sebit. Participanții, unii mai interesanți, alții mai puțin pricepuți la vorbe, spun câte ceva în fața asistenței. O parte importantă a discursurilor sunt mulțumirile. Aceste mulțumiri nu sunt niciodată uitate de către cei care vorbesc la astfel de evenimente. „Mulțumim Direcției…”, „Mulțumim Liceului…”, „Mulțumim Clubului…” sunt sintagme atât de comune, încât probabil că cei care le folosesc o fac din reflex, iar cei cărora li se adresează nu le mai bagă în seamă. Exprimarea recunoștinței (mulțumirea) se face de obicei pentru cei care ajută cu ceva, care fac o faptă deosebită sau un gest frumos pentru cineva. A mulțumi cuiva e un gest frumos, care trebuie apreciat. În situația de față, lucrurile stau puțin dife-rit. Adică, de ce, ca antrenor, să le mulțumești instituțiilor statului, care sunt finanțate din banii contribuabililor tocmai pentru aceste scopuri, pentru organizarea de concursuri, pentru recompensarea sportivilor, pentru dezvoltarea bazei materiale? Ar trebui cumva să credem că șefii instituțiilor de sport fac o muncă vo-luntară și merită aplauze pentru fiecare acțiune în care se implică? Nici gând, ei fac ceea ce trebuie să facă și pentru asta sunt plătiți, n-o fac exclusiv de dragul sportului, nu aduc bani de acasă și nu cred că se sacrifică pentru binele fenomenului și pentru binele sportivilor. Doar că, la noi, laudele și răsplata sunt invers proporționale cu rezultatele și așa se face că sportivii și antrenorii le mulțumesc conducătorilor pentru că i-au susținut. Fără a minimaliza rolul celor care conduc sau au condus de-a lungul timpului sportul în județ, cred că lucrurile ar trebui să stea invers. Adică șefii să le mulțumească antrenorilor și sportivilor pentru ceea ce fac. Pentru că s-a demonstrat, de-a lungul timpului, că șefii ajung conjunctural în funcție și pleacă fără a li se simți lipsa, în timp ce antrenorii și sportivii aduc rezultate constant. Activitatea sportului se justifică prin rezultate, prin medalii, prin performanță, birourile, scaunele, șefii și secretarele sunt mai mult elemente de decor în acest domeniu, necesare, dar nu vitale. În aceste condiții, în discursuri ar trebui să auzim „le mulțumesc sportivilor și antrenorilor, care, prin rezultatele obținute, justifică existența noastră, a celor care conducem”.