Vasile Borș: ”žSuccesul în sport, ca și în administrație, îl obții dacă pui suflet”

 

Vasile Borș a fost sportiv polivalent în tinerețe și 8 ani a fost primarul comunei Maieru, unde s-a născut Maria Cioncan și golgheterul Ligii a IV-a din acest sezon, Lazăr Boldiș. Vasile Borș, candidatul PD-L la Consiliul Județean crede că sportul de masă trebuie sprijinit în Bistrița-Năsăud prin organizarea de competiții și prin crearea de baze sportive.

Ați făcut sport de performanță în tinerețe…

Am făcut atletism în perioada liceului, sub egida Daciadei, am fost de trei ori campion județean la 10 000 de metri și un loc 14 la nivel național, unde au participat și cluburile sportive din București. Totodată, am făcut handbal, am activat o jumătate de an la Minaur Baia-Mare, jucam pe post de inter sau coordonator. Puteam să performez în handbal, dar am întrerupt handbalul din cauza unei accidentări. Vedeți că fotbalul e la îndemâna oricui, fotbalul îl practic și acum, când pot, organizez un meci de fotbal pe terenurile din localitate. Avem două terenuri, unul în Anieș și unul în Maieru, pe cel din Maieru l-am finalizat acum și aici se va putea practica tenis de câmp, volei, baschet. Încurajez pe toată lumea să practice sportul.

La nivel județean, ce ar trebui să se facă în privința sportului?

La nivel județean, trebuie să ne preocupe mai mult toate sporturile. Trebuie să angrenăm cât mai mulți tineri, cât mai mulți oameni. Pot fi aduși și oameni de 60-70 de ani care să participe la anumite competiții. Trebuie să ne orientăm spre a finanța, nu cu bani mulți, aceste competiții.

Nu faceți promisiuni incredibile. Aveți totuși un proiect care se numește Like Zone. Despre ce este vorba?

Acest proiect trebuie realizat cu ideile pe care le preluăm inclusiv de la tineri. Am lansat acest proiect să vină lumea cu idei. Împreună cu viitorul primar al Bistriței, Vasile Moldovan și cu primarul comunei Budacu de Jos, Florin Simionca, vom realiza sigur acest proiect, pentru că este un proiect care se poate realiza cu bani puțini. Vom atrage în acest proiect oameni care se implică și pot contrui anumite obiective. De exemple, se va face un traseu de biciclete. Se va amenaja într-o zonă, pe Valea Budacului. Vor fi activități pentru destindere. În următoarele zile voi avea întâlniri cu anumiți reprezentanți de la mai multe ramuri de sport și vom lua ideile cele mai bune, care sunt realizabile.

Ați văzut undeva în țară așa ceva?

Nu! Eu conduc și un grup de acțiune locală și am făcut o vizită în mai multe țări, a fost obligatoriu pentru că eram lider de proiect. Am inițiat astfel de proiecte prin grupuri de acțiune locală. La noi, chiar și pe bani europeni, putem să realizăm așa ceva, cu costuri mai mici. Un astfel de proiect am văzut în Ungaria.

La Maieru, aveți o echipă bună de fotbal, formată din jucători din partea locului…

Să nu credeți că am reușit așa ceva cu costuri foarte multe. Mi-am dorit întotdeauna ca echipa să pună suflet. Toți sunt atașați cu sufletul și acest lucru ar trebui să se întâmple în sport, mai ales la acest nivel.

Golgheterul Ligii a IV-a, Lazăr Boldiș, e de la Maieru. Așa va fi și la alegeri, veți obține cele mai multe voturi din județ?

(Râde) Bineînțeles…Chiar ieri am vorbit cu Jean Pădureanu și am ridicat această problemă pentru că ar trebui să promovăm mai mulți jucători de la noi. Dacă tot plătim, măcar să plătim oamenii noștri, care, după ce vor renunța la fotbal, dacă au făcut economii, vor face o investiție și implicit vor crea niște locuri de muncă. Uitați-vă, echipa națională nu mai e la nivelul la care era odată tocmai din cauza faptului că aducem prea mulți mercenari. Spunea domnul Jean Pădureanu că îl va monitoriza pe Boldiș.

Credeți că sunt jucători talentați în mediul rural?

Da. Înainte antrenorii făceau selecții în comune și de acolo s-au descoperit marii sportivi. Cred că această activitate de selecție ar trebui să aibă loc de acum încolo. De exemplu, Maria Cioncan s-a născut la Maieru, a umblat în opinci în acele vremuri. Dar performanța a obținut-o datorită ambiției ieșită din comun. Din păcate, acum sportul și mai ales fotbalul se face doar pe bani, pe foarte mulți bani. Sunt mulți sportivi talentați, care fac sacrificii mari și care nu sunt stimulați. Un jucător de Divizia A, chiar dacă e mediocru, are mari pretenții, mai ales financiare. Tocmai de aceea, cred că ar trebui sprijinite și celelalte sporturi, oamenii care se sacrifică, atleți, gimnaști…

Credeți că s-ar putea organiza la noi în județ, un fel de Daciadă, un concurs care să adune mai multe sporturi, pe o perioadă de câteva zile, în același loc?

Eu cred și îmi doresc acest lucru. Vreau să realizez, pe viitor, așa ceva. Cred că putem găsi și o bază sportivă, mă voi consulta cu oameni de specialitate și am putea face așa ceva. Cred că și pe stadionul Gloria se poate organiza o astfel de competiție de amploare, ne putem organiza și acolo să fie ceva de amploare pentru sportul de masă.

Sunteți un alergător de cursă lungă în sport, în administrație și în politică. Unde e mai greu?

Și una și alta sunt grele, ca să faci performanță. Eu sunt un om de administrație, dar politica este mai grea decât fotbalul, pentru că faulturile sunt mai grosolane. Eu mi-aș dori ca politica în România să fie ca voleiul, de exemplu, unde nu te poți faulta, pentru că te desparte un fileu. Așa ar trebui să fie politica, de tip occidental.

Dacă ar fi să faceți comparație între un meci de fotbal memorabil și campania electorală pentru Consiliul Județean, la ce meci v-ați gândi?

Nu-mi aduc aminte acum un meci cu faulturi grele, dar e ca într-un meci în care arbitrul scapă jocul din mână.

Ar putea fi comparată campania aceasta cu finala Stelei din `86?

Da (râde)…ar putea fi comparată cu finala Cupei Campionilor din `86. Și atunci, Barcelona se credea câștigătoare și până la urmă a câștigat Steaua.

publicitate electorală

 

 

 

 

 

 

 | 1.055 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *