Un meci cu FC Argeș, suspectat de procurorii DNA

– în jurul reținerii lui Penescu și Constantin s-a vorbit despre un meci Gloria ”“ FC Argeș, unul dintre multele dubioase jucate de echipa bistrițeană cu cea piteșteană.

Conform presei centrale, procurorii DNA care anchetează cazurile Penescu și Constantin suspectează 3 partide disputate în acest sezon: Gloria – FC Argeș, FC Brașov – FC Argeș și FC Argeș – „U” Craiova. Partida Gloria – FC Argeș s-a disputat la începu-tul lunii noiembrie 2008 și a fost câștigată de bistrițeni cu 2-0 în urma golurilor marcate de Coroian în minutele 53 și 56. În cronica meciului din „Sportul bistrițean” se scria că replica Argeșului a fost destul de apatică și că piteștenii au fost opriți de arbitrul Lajos să se apropie de poarta Gloriei. Astfel, pare ciudată implicarea lui Penescu la acest meci, în care nu a fost deloc sprijinit de arbitri.

Însă, de-a lungul timpului, multe alte partide dintre Gloria și FC Argeș au fost suspectate ca fiind necurate. Palmaresul direct dintre cele două echipe arată că punctele au revenit fiecăreia pe rând, niciuna dintre echipe nereușind să câștige vreodată pe terenul celeilalte. Din cele 31 de meciuri disputate din 1990 încoace, Gloria a câștigat 14, toate acasă, iar Argeșul 12, toate la Pitești. Cinci partide s-au încheiat la egalitate, două la Bistrița, trei la Pitești. Cele mai multe dintre jocuri s-au încheiat la o diferență de unul sau două goluri, scorurile cele mai des întâlnite fiind 1-0, 2-1.

 | 361 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On