Un fotbalist al Gloriei, rupt de beat, a sărit cu mașina pe trotuarul din fața Poliției!

A băut și a călcat prea tare pedala de accelerație! Un tânăr de 20 de ani, fotbalist la Gloria, s-a ales cu un dosar penal după ce duminică noaptea  a provocat un accident chiar în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Accidentul s-a petrecut după ora 23.00 chiar în intersecția din fața sediului IPJ BN. Ovidiu Bolbos, aflat la volanul unei dubițe, a călcat prea tare pedala de accelerație, a pierdut controlul voanului și s-a urcat cu mașina pe trotuarul din fața sediului Poliției.

„Șoferul, un tânăr de 20 de ani din Bistrița, a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei„, a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, ag.pr. Virginia Roșca.

În urma accidentului a fost rănit un tânăr de 19 ani, pasager în autoturismul implicat în accident. Din fericire, la acea oră în zona în care s-a petrecut accidentul nu erau pietoni și nimeni nu a fost rănit.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pe numele șoferului vinovat de producerea accidentului. Acesta este cercetat pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Ovidiu Bolbos este unul dintre jucătorii considerați de viitor în cadrul clubului. E un produs sută la sută al școlii bistrițene de fotbal și nu de multă vreme a fost promovat la echipa mare. Sâmbătă, în prima etapă din campionat, Bolbos a jucat în repriza a doua a meciului cu Unirea Dej, câștigat de bistrițeni cu 3-0.

bistriteanul.ro






 | 209 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *