Noua sală polivalentă din Unirea se va numi Teraplast Arena, așa cum a anunțat astăzi președintele Consiliului Județean într-o emisiune la Bistrița FM. Însă Radu Moldovan n-a dezvăluit detalii despre licitația care a avut loc la Consiliul Județean, prin care i s-a atribuit sălii numele societății comerciale cu sediul în comuna Șieu Măgheruș.
Conform surselor noastre, Teraplast va plăti în jur de 135.000 de euro pe an, într-un contract de 5 ani. Asta înseamnă că suma totală se apropie de 700.000 de euro, mai mult cu 100.000 decât a plătit în 5 ani Banca Transilvania Arenei din Cluj-Napoca.
Deși nu se cunosc deocamdată cu exactitate care sunt cheltuielile de întreținere la noua sală bistrițeană, se pare că acestea nu vor trece de 100.000 de lei pe lună, adică de 20.000 de euro pe lună, incluzând aici întreținerea, utilitățile, materialele si salariile angajaților. Asta înseamnă că banii primiți de la Teraplast se vor acoperi mai bine de jumătate din cheltuielile de întreținere a sălii.
Ultimele comentarii