Trei, Doamne, și nici unul!

Una caldă, alta rece. Cel mai bun club din țară din punct de vedere al rezultatelor nu are nici un reprezentant în conducerea Federației Române de Haltere. Aceasta deși au candidat trei bistrițeni pentru funcția de vicepreședinte, antrenorii Mugur Saranciuc și Ovidiu Fătu și directorul Clubului Sportiv Municipal, Adrian Moldovan. Din păcate însă, nici unul nu a fost ales în funcția de vicepreședinte. Antrenorul Mugur Saranciuc s-a arătat nemulțumit de faptul că Bistrița nu va avea nici un reprezentant. ”Nu vreau să comentez felul cum s-a votat, eu am fost propus de colegii din țară. Din păcate, nu avem nici un reprezentant în Biroul Federal” a declarat Mugur Saranciuc.

Adrian Moldovan, cel care, surprinzător pentru unii, a candidat pentru această funcție, spune că a candidat pentru a se implica mai mult, la nivel central, în acest sport. ”Am vrut o mai mare implicare în haltere. Din păcate însă, au fost foarte mulți candidați și Bistrița nu va avea nici un reprezentant” a declarat Moldovan.

La rândul său, Ovidiu Fătu a spus că i-a lipsit un vot pentru a intra în Biroul Federal. ”Eu nu știu cum s-a votat. Am candidat, dar din păcate nu am avut suficiente voturi pentru a intra în Biroul Federal. Nu vreau să comentez și nici nu știu cum s-a votat” a declarat Ovidiu Fătu.

 | 206 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On