Transilvania Bistrița joacă tare! Patru terenuri proprii, 9 grupe de copii, antrenori trimiși la cursuri UEFA!

Clubul de fotbal Transilvania Bistrița își continuă proiectele de dezvoltare, proiecte care, din cauza pandemiei, au stagnat o vreme sau nu au putut fi implementate.

Una dintre preocupările pentru dezvoltarea clubului este aceea de a investi și de a perfecționa antrenorii, prin participarea la cursuri si specializări pentru obținerea licențelor de antrenori calificați pe categorii de vârstă.

Recent, antrenorii clubului au participat la cursuri teoretice și practice, în municipiul Slatina, susținute de formatori UEFA, având ca temă „Întreg procesul de formare la copii și juniori”

Mai mult, profesorul Răzvan Ani este începând din luna octombrie certificat și licențiat ca preparator sportiv(fizic) de către Centrul Național de Studii Sportive. Pe lângă rolul de antrenor al grupei 2013, el a devenit și preparatorul fizic al clubului.

”Începând din această primăvară, dacă restricțiile impuse de către autorități vor fi favorabile dezvoltării procesului instructiv educativ, vom continua dezvoltarea și formarea grupelor de copii și juniori. Avem în plan pe lângă cele 7 grupe, în care activează 132 de jucători legitimați, să formăm grupele de copii născuți în anii 2014 și 2015 -2016.Coordonatorul acestui proiect va fi profesorul Cristian Ploscar (info. telefon. 0742958191 sau pe site-ul clubului acstransilvania. ro), care s-a alaturat stafului tehnic încă din primăvara anului trecut,  fiind și antrenorul grupei 2010”, spune Horațiu Pârțiu, antrenorul –coordonator al acestui club bistrițean.

Un alt proiect vital pentru club este finalizarea celor 4 suprafețe de joc, care pot permite efectuarea antrenamentelor și competițiilor pe tot parcursul anului. Aceste terenuri au dimensiunile necesare pentru toate grupele de vârstă, de la copii și până  la seniori. Baza Sportivă a clubului Transilvania este în curs de realizare, în zona lacului de agrement.

Clubul de Fotbal Transilvania Bistrița este singurul club din Bistrița și unul dintre puținele din țară, la acest nivel, care oferă în mod gratuit toate aceste facilități.

Nu percepe taxe lunare pentru copii, nu percepe taxe pentru antrenamente, turnee, închirieri de baze și săli sportive, asigurând întreg procesul din bugetul clubului, care este asigurat în cea mai mare parte de  către sponsorul principal Transilvania Broker – Broker de asigurare și alți sponsori care apreciază și iubesc sportul.

 | 1.581 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. Daca dom primar nu vrea sa sustina Gloria, zicand ca prefera sustinerea unei pepiniere fotbalistice, acu ar avea ocazia sa ne arate ca sustine (macar) sportul juvenil. Doar ca… eu nu-l mai cred, a mintit in campanie cu Gloria, a mintit cu stadionul…

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *