Sâmbătă, 9 iunie 2012, începând cu orele 18:00, echipa de senioare a CSM Bistrița va lupta pentru câștigarea primului titlu național din istoria clubului. Bernadette Szocs, Roxana Istrate, Andreea Clapa, Maria Lumperdean și Karina Șerban vor încerca să învingă echipa CS Hidroconstrucția Slatina în finala Campionatului National ROMSTAL Echipe Senioare sezonul 2011/2012. Partida va avea loc la Sala de tenis de masa “Gheorghe Bozga”.
În drumul lor până în ultimul act al competiției, fetele antrenate de Marian Filipaș au învins în sezonul regulat echipele CSS Slatina, CS Farul Constanța, CS Voința Galați, CSM Arad, CS Tehnopres Iasi și CS Dumbravița,
iar în semifinale au trecut de CS Farul Constanța care este nimeni alta decât campioana ultimelor cinci ediții ale Campionatului Național pe Echipe Senioare.
Și pentru că o mare parte din succesul de astăzi al sportivelor bistrițene se datorează antrenorului emerit Gheorghe Bozga, care în luna mai a acestui an ar fi împlinit vârsta de 60 de ani, ziua de sâmbătă îi va fi dedicată și lui. Astfel, începând cu orele 9:30, în sala de tenis de masă care îi poartă numele se va desfășura “Memorialul Gheorghe Bozga” pentru sportivii amatori. La acest concurs și-au anunțat participarea amatori de tenis de masă de pe întreg cuprinsul României.
Ultimele comentarii