Tenis de masă: Bernadette Szocs joacă bine la mondialele din Malaezia!

România participă în aceste zile la Campionatul Mondial de tenis de masă pe echipe, organizat la Kuala Lumpur, în Malaezia. Bistrița este reprezentată de Bernadette Szocs în echipa feminină, de Adrian Crișan și Hunor Szocs în cea masculină.

Până acum, naționala feminină are două victorii și două înfrângeri, într-o grupă cu China, Taiwan, Ungaria, Malaezia și Spania. Bernadette și-a câștigat meciurile ei în victoria cu 3-0 asupra Malaeziei, în cea cu 3-0 asupra Spaniei  și în înfrângerea cu 3-1 în fața Taiwanului. A pierdut greu în meciul pierdut cu 3-0 în fața Chinei, fiind singura româncă cu set câștigat în fața chinezoaicelor.

În clasamentul grupei, după disputarea a câte 4 meciuri, conduc China și Taiwan, ambele cu câte 4 victorii, urmate de România, cu 2 victorii, Ungaria, cu o victorie, Spania și Malaezia, fără nicio victorie.

În turneul masculin, echipa României a înregistrat trei eșecuri , fiind învinsă cu 3-1 de Rusia, cu 3-1 de Croația și cu 3-0 de Hong Kong. Adrian Crișan a cedat, la mare luptă, disputa cu Alexander Schibaev, scor 2-3 (6, -8, 7, -8, -9) .

 | 533 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *