Tenisul de cîmp bistrițean îi datorează mult lui Iulian Moga Are 44 de ani și este un personaj deloc discret, ironic și care taie cuvântul. Nu este un partener de dialog tocmai amabil, dar este unul pe măsura oricărui om care acceptă un caracter puternic și greu de supus.
Pentru Iulian Moga, tenisul de cîmp nu mai e demult un simplu sport. Cert, tenisul de câmp pentru interlocutorul nostru este un mod de viață.
După înființarea clubului „Tennis ELP“ a reabilitat baza sportivă de pe stadionul municipal unde a închiriat terenurile din incinta stadionului Gloria și a investit în modernizarea lor. Investiția a fost facută din buzunarul propriu, fără nici un alt sprijin din partea autorităților locale. Suprafața de joc a fost complet schimbată, fileurile au fost înlocuite, gardul a fost înălțat. În plus, s-a montat o căbănuță cu rol de vestiar, dotată cu un frigider pentru băuturi răcoritoare.
A reușit să facă în așa fel ca tenisul bistrițean să nu rămână în anonimat. Copiii pe care i-a pregătit în tot acest timp, și nu au fost puțini, au avut mereu performanțe la nivel național și mulți dintre ei au ajuns să joace la cluburi din diferite țări ale lumii, făcând cinste orașului de unde au plecat.
Lucrează în fiecare zi: de la 9 dimineață până seară, asta în timpul verii, iar iarna trage din greu în sălile de sport din Bistrița. Perfomanța nu a întârziat să apară, fiind vorba de doi sportivi cu valențe pentru a face tenis de câmp de înaltă perfomanță.
Dan Dumitrașcu e în primii 19
Dan Dumitrașcu are 15 ani dar joacă la o categorie superioară, destinată celor de 16 ani. A venit la întâlnirea cu destinul adus de tătăl său și primele luni cu racheta în mână nu au fost deloc ușoare, mai ales că venea obligat la antrenamente.
„ Nu mi-a fost deloc ușor. Nu îmi plăcea deloc acest sport, dar timpul și răbdarea d-lui Moga le-au rezolvat pe toate. Acum nu cred că aș mai vrea să fac altceva. Nu sunt un talent uriaș, dar am muncit foarte mult, iar acum sunt între primii 19 jucători din România”, ne-a povestit Dumitrașcu.
Ambițiile lui Dan Dumitrașcu nu se opresc aici. Tenismanul bistrițean și-a propus să acceadă între primii 16 sportivi din țară, acest lucru urmând să-i aducă o convocare la lotul național.
Doar în acest an, Dan Dumitrașcu a obținut o serie de premii, după cum urmează: Open Maramureș – loc 1
Sibiu – loc 2, Balș, turneu internațional, a ajuns până în sferturi, Cluj, turneu internațional, optimi,Tg. Mureș: mastersul Ardealului – locul 1, Cluj – locul 3
Horobeț își dorește să ajungă în turnee de mare Șlem
Max Horobeț are 13 ani dar joacă joacă la o categorie superioară, destinată celor de 14 ani. Este unul din cei mai buni jucători crescuți de Moga, predicțiile pentru el fiind deosebite, el dorindu-și să ajungă la marile turneele de mare șlem: US Open, Roland Garros, Wimbledon sau Australian Open.
Anul 2011 a fost unul cât se poate de bun pentru Max Horobeț: Openul Maramureșului- locul I la simplu, categoria 14 ani, Cluj – două locuri 1,Satu Mare – locul 2
Mastersul Ardealului – un loc 2 și un loc 3, la dublu, respectiv simplu,Trofeul județului Cluj – loc 1
Un alt jucător de viitor este Alexandru Pugna, 12 ani, care a obținut un loc 3 în cadrul competiției Trofeul județului Cluj.
Alin Cordoș
Ultimele comentarii