Taximetriștii, campionii generozității! Presa, finală istorică!

Cu 3 absențe nemotivate, echipele profesorilor, jandarmilor și primăriei, Cupa Generozității a avut o ediție în miniatură. Vineri, la Baza Alex, tradiția a mers, totuși, mai departe și medicul Marius Pop a reușit să mențină viu spiritul acestui eveniment caritabil.

Artiștii și pompierii au jucat singurul meci din grupa A, doar ca să se stabilească ordinea intrării în semifinală. ISU a câștigat sec, 3-0 și echipa colonelului Trifan a așteptat, la un ceai, deznodământul din cealaltă grupă. Acolo unde medicii, ziariștii și taximetriștii s-au luptat între ei pentru primele două locuri.

Surprinzător și inedit, Presa a bătut puternica echipă a taximetriștilor cu 2-1, profitând de câteva absențe de început ale adversarilor. Apoi, echipa lui Gusti Danci și Ioan Vrâncean s-a impus clar cu medicii lui Marius Pop, 4-1 și a ieșit din gupă pe primul loc.

În semifinale, ziariștii au dat peste Artiști și au fost mai pragmatici la loviturile de departajare, 7-6 după executarea acestora. Taximetriștii și-au intrat în formă și n-au stat prea mult la discuții cu ISU, 3-0 și marele pas spre finală. Unde și-au luat revanșa în fața presei după înfrângerea din grupă. Însă doar după două goluri comice înscrise de ziariști în propria poartă. Cu 4-2, cei de la Taxi au intrat în posesia trofeului, pentru a doua oară în ultimii 2 ani. Notabil, locul 2 ocupat de Presă va intra în palmaresul acestei competiții drept cea mai bună performanță obținută de această echipă, prezentă la toate cele peste 20 de ediții.

La final, premiile simbolice oferite de Marius Pop au făcut din nou deliciul festivității de premiere. Cutia cu donații,la care a contribuit substanțial și clubul Lyons, a fost deschisă în prezența concurenților și suma adunată a fost aplaudată, chiar dacă e mai mică decât altădată.1800 de lei vor merge către necăjiți, iar o parte va fi oferită Ioanei Bârsan, o sportivă de perspectivă de la gimnastică ritmică. 






 | 612 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *