A 5-a ediția a ILYO OPEN Cup va avea loc în acest sfârșit de săptămână la Bistrița. Competiția de Taekwondo WTF se va desfășura în Sala Polivalentă.
Sâmbătă, 5 martie, peste 200 de sportivi vor participa la Bistrița, la ILYO OPEN Cup, concurs organizat de CS ILYO Bistrița și ajuns la a 5-a ediție. Sunt așteptați sportivi de la peste 20 de cluburi din țară.
Concursul va începe la ora 9.00 și va dura până la ora 20.00, intrarea fiind liberă. La ora 13.00, va avea loc deschiderea oficială a concursului. Dat fiind faptul că este primul concurs național din acest an, la Bistrița vor fi premiați cei mai buni sportivi practicanți de taekwondo din țară în 2015. Reprezentanții Federației Române de Taekwondo și oficialitățile locale nu vor lipsi de la eveniment.
Clubul Sportiv ILYO va fi reprezentat de 40 de sportivi în cadrul concursului. Concursul se va desfășura pe mai multe categorii de vârstă, cu probele de luptă (kyeorugi), poomsae și speed-kick.
"Încercăm, de fiecare dată, prin competițiile noastre, să promovăm orașul, dar și să aducem beneficii economiei din Bistrița, prin numărul mare de sportivi care vin în oraș", spune Marius Muti, președintele CS ILYO Bistrița.
Augustin Danci
| 610 vizualizări
Ultimele comentarii