Șumudică face un meci mare în Turcia! Fostul antrenor al Gloriei încurcă lupta la titlu!

Gazişehir Gaziantep, echipa pe care o antrenează, a obţinut in extremis un rezultat de egalitate pe terenul campioanei Galatasaray Istanbul, 3-3, duminică seara, în etapa a 28-a a Super Ligii turce de fotbal, prin golul marcat de internaţionalul român Alexandru Maxim, din penalty, în min. 90+15, scrie EFE, preluată de agențiile de presă din România..

Oaspeţii au început foarte bine şi au deschis scorul prin senegalezul Papy Djilobodji (17), dar Galata a întors scorul până la pauză, prin golurile semnate de columbianul Radamel Falcao (36) şi de marocanul Younes Belhanda (40).

În partea secundă, gazdele au rămas în zece oameni, Ahmet Calik fiind eliminat în min. 55. Totuşi, Galatasaray a marcat şi al treilea gol în aceste condiţii, prin algerianul Sofiane Feghouli (66). Ghanezul Patrick Twumasi a redus din diferenţă (78), oaspeţii au avut un gol anulat în min. 90+6, după o intervenţie a arbitrajului video, pentru ca în min. 115 să smulgă egalarea dintr-un penalty transformat de Maxim.

În urma acestui rezultat, Galatasaray, care i-a pierdut etapa trecută pe portarul Muslera şi pe atacantul Florin Andone, ambii accidentaţi, iar în partida cu Gazişehir a ieşit accidentat şi Falcao (80), pare ieşită din cursa pentru titlu, fiind la opt puncte de lider.

Românii Alin Toşca şi Alexandru Maxim au fost integralişti la echipa din Gaziantep, Maxim având 4 goluri marcate în 9 partide.

Istanbul Başakşehir FK este noul lider al clasamentului, cu 59 puncte, urmată de Trabzonspor, 56 puncte (27 jocuri), Sivasspor, 53 puncte, Galatasaray, 51 puncte, Beşiktaş, 47 puncte, etc. Fenerbahce este pe 7, cu 43 puncte, iar Gazişehir Gaziantep FK se află pe 9, cu 34 puncte.

La Gloria, Șumudică a venit în ianuarie 2010 și a preluat echipa de la Halagian și Marian Pană, cu doar 2 victorii, 8 egaluri și 7 înfrângeri, golaveraj 35-4. Laa jumătatea campionatului, după 17 meciuri, Gloria era pe penultimul loc în clasament, amenințată cu retrogradarea.

După ce a schimbat o bună parte din lot și l-a adus pe Moraes, la finalul sezonului 2009-2010, a lăsat-o pe locul 11, cu 41 de puncte. A câștigat 8 meciuri, a făcut 3 egaluri și a pierdut 6 din cele 17 meciuri în care a antrenat la Bistrița, cu un golaveraj de 22-22.

 

 | 338 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

1 Comment

  1. A trecut si Laur cu nevasta pe aici !!Atat!!!

    Post a Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *