Zăpada a acoperit pârtia din Wonderland, însă accesul pe deal este strict interzis. Până când? Nimeni nu știe!
Prin Unirea, drumul spre pârtie e destul de greu. Cum te abați de la șoseaua națională conduci pe urmele altora care au trecut înaintea ta, fiindcă există semne puține că ar fi trecut vreun utilaj de curățat zăpada. În apropierea pârtiei, găsești drumul doar pe ghicite. Ajuns acolo, te întâmpină un paznic hotărât. ”Nu aveți voie aici. Vă rog să întoarceți și să plecați”
Omul are ordine clare, nu e de capul lui. Schimbă totuși câteva vorbe cu noi. ”Peste două săptămâni constructorul va preda instalația Primăriei. De acolo încolo nu știu ce se va întâmpla. Primăria va face ce va vrea. Până atunci, nimeni nu poate intra în acest perimetru” ne spune paznicul și ne conformăm.
În Wonderaland s-au investit până acum 5, 6, 7 sau aproape 8 milioane de euro, depinde de sursa de informare. Nimeni nu are vreo informație certă până la această oră. Într-o anexă la Hotărârea nr.143/31august 2016 a Consiliului Local Bistrița valoarea totală a investiției apare ca fiind de 5.832.211,32 euro, dar în presa locală se vehiculează suma de 32.240.000 lei, adică 7.808.000 euro.
La această oră Primăria caută operator pentru pârtie, care în două săptămâni va fi funcțională, așa cum ne asigură și paznicul. Instalația de nocturnă funcționează, telescaunul e gata pentru a fi pornit. Urmează o licitație pentru acest operator, dar încă nu există caietul de sarcini.
Surse credibile spun că va fi greu de găsit acest operator de vreme ce prețurile la telescaun au fost stabilite deja și ele sunt extrem de mici, mult mai mici decât pe majoritatea pârtiilor din România.
Pentru a putea folosi teslescaunul, operatorul are nevoie și de multe alte avize pentru care se fac demersuri. Primăria speră să fie încheiate toate actele până la finalul anului, însă e greu de crezut că se va putea întâmpla așa.
Ultimele comentarii