Start cu dreptul pentru secția de judo a Gloriei 2018: primul titlu național la prima competiție

Secția de judo a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a debutat oficial în competiții cu un rezultat de excepție. La Finala Campionatului Național U15, desfășurată la Bacău, David Nădășan a devenit campion național la categoria 38 kg, aducând astfel primul titlu pentru club în această disciplină.

Sportivul este pregătit de antrenorii Vasile și Valeria Bodea, iar performanța sa confirmă potențialul noii secții, recent înființate în cadrul clubului.

Lotul Gloriei este alcătuit din șapte judoka, patru dintre ei fiind înscriși în categoria U15, iar ceilalți urmând să concureze în competiția destinată categoriei U13, programată pentru ziua următoare.

Finala Campionatului Național U13 și U15 se desfășoară în perioada 17–18 mai, la Bacău.

•Andrada Vaida

foto: CS Gloria 2018 Bistrița

 | 214 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *