Procesul dintre MTS și ACF Gloria e pe cale să se sfârșească. Dacă acum câteva luni s-a dat o hotărâre definitivă și irevocabilă în privința stadionului propriu- zis, astăzi a fost pronunțată o sentință și în ce privește terenurile de tenis.
Cu alte cuvinte, de-a lungul procesului, dosarul principal s-a disjuns în alte două, judecate separat. În primul, instanța s-a pronunțat mai demult și a dat câștig de cauză societății ACF Gloria în privința dreptului de proprietate asupra stadionului, mai puțin asupra terenurilor de tenis, care au făcut obiectul celui de-al doilea dosar.
Curtea de apel Cluj s-a pronunțat astăzi în cel de-al doilea dosar, dând câștig de cauză intimaților Florian Coșoiu, Dana Valeria Coșoiu și Teodor Florea și obligând MTS și CSM să le plătească cheltuieli de judecată de aproape 9000 de lei. Asupra acestei decizii se poate face recurs în termen de 30 de zile, în timp ce decizia din primul dosar, câștigat de ACF, este definitivă și irevocabilă.
În aceste condiții, conducătorii societății aflate în lichidare, ACF Gloria 1922, se gândesc să reia varianta vânzării către primărie. Surse din club spun că la mijlocul lunii decembrie vor fi întocmite primele acte de scoatere la vânzare a stadionului. Rămâne de văzut dacă Primăria mai e sau nu interesată de această tranzacție, oprită la data deschiderii procesului dintre Gloria și MTS.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii