Sporturile de fițe. Un editorial de Augustin Danci

 

Când eram mici, cuvântul "fițe" era o necunoscută pentru noi, acum e folosit în orice domeniu, chiar și în sport. Din ce în ce mai multe activități sunt făcute pentru a epata, de ochii lumii, pentru a arăta că avem bani, că ne permitem. Pierdem însă esențialul, scopul, trăim din ce în ce mai puțin. "Nemțeasca", "respinsa", "rațele și vânătorii", "lapte gros" sunt doar câteva dintre jocurile copilăriei noastre, care implicau mișcare cu minge sau fără minge.

Cu reguli foarte simple, se putea juca oricine, fete și băieți. Rupeam bara de covoare, sărea tencuiala de pe pereții blocului și ne rugam de vecinii de la case să ne dea mingea, dacă trăgeam peste gard. Ne trezeam dimineața cu mirosul de vacanță, mâncam o "pită" unsă cu ceva și băteam mingea până seara. Ajungeam în casă transpirați, cu genunchii juliți. N-aveam concepția de adidași de sală, ne mulțumeam cu o pereche de teneși de piață. Nu știam ce e un sintetic, nu ne plângeam că ne dor genunchii că e prea tare pardoseala.Nu auzisem de squash dar băteam de un perete mingea de tenis cu o rachetă de lemn, de Reghin.

E drept, erau multe neajunsuri în ceea ce privește sportul, eram departe de civilizația de acum, dar parcă ne mișcam mai mult. Parcă făceam mai multă mișcare decât copiii de acum, care au nevoie de Wii, de săli de fițe, de antrenori, ca să facă sport. Fetele săreau elasticul toată ziua,jucau fotbal cu băieții, n-aveau nevoie de zumba, de rumba, de tae-bo, de kangoo jumps iar sucul de la TEC, de după, îl savurau mai mult decât limonada cu umbreluță de astăzi.

Atunci, meciurile Gloriei erau ca un ritual, numărai zilele până la următorul iar dacă venea Steaua sau Dinamo tot orașul era parcă în fibrilație. Și semințele parcă aveau alt gust, le știai pe tărăncile care vindeau la poartă și stăteai în tribune, în același loc. Știai echipa pe de rost, n-aveai nevoie de tabelă electronică iar când dădea Gloria gol vibra tot parcul. Acum, avem 30 de meciuri la TV într-o săptămână și nu ne uităm la niciunul iar stadionul nu mai atrage pe nimeni.

I-am așteptat mult pe americani, am așteptat civilizația, am visat la săli de sport europene, la tot felul de sporturi ciudate, ne place să vedem lucruri ambalate frumos, ne plac lucrurile noi, dar pierdem esența și-n sport. Am uitat că pentru a face mișcare n-ai neapărat nevoie de haine originale, de papuci speciali, de instructori gelați ca-n filmele americane. Am uitat că sportul n-ar trebui să fie o fiță și că suntem fraieri dacă dăm milioane când am putea să-l facem gratis. Și poate-ar trebui să punem frână, să ne întoarcem puțin înapoi și să savurăm din nou sportul.

Augustin Danci

 

 | 912 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *