Cei mai mulți dintre sportivii bistrițeni de-abia și-au reluat sau urmează să-și reia antrenamentele după pauza cauzată de Covid 19. Dar unul dintre ei a intrat deja în focurile primei competiții.
Sorin Pop a participat în weekend la prima etapă a celei mai populare competiții de motociclism viteză din România, MotoRC by Rompetrol, desfășurată Motor Park România, circuitul de la Adâncata, la 60 de km de București.
Bistrițeanul a luat startul la clasa Rookies 1000, cea mai puetrnică dintre cele 3 clase destinate amatorilor.
A plecat al 10-lea de pe grila de start dar a avut o jumătate de cursă foarte bună, pe care a terminat-o al 4-lea. Din păcate a avut probleme cu un cauciuc și pe final s-a luptat pentru locul 6, pe care a și terminat întrecerea.
”A fost o cursă frumoasă, sunt mulțumit de rezultat. Trebuie să mă pregătesc mai bine pentru urmatoarea etapă. Nu am echipă la circuit dar știu că am acasă cea mai mare echipa care ma susține. Vă mulțumesc tuturor!”, a declarat Sorin Pop.
Campionatul are șase etape, din iunie până la final de octombrie. Pe lângă clasele consacrate – Stock 1000, Stock 600, Rookies 1000 și Rookies 600 – va exista o clasă nouă, foarte interesantă, destinată debutanților foarte tineri: Stock 300.
La Stock 1000, densitatea de piloți rapizi este absolut impresionantă. Pe lângă nume consacrate, precum Cătălin Cazacu (Racing Academy), Bogdan Vrăjitoru (Wizard Racing) – campion en titre – și Ionuț Mistode (Team IQRM), vin din urmă piloți în plin avânt, care le vor pune probleme serioase veteranilor – Adrian „Sinner” Rus (Daf Corse), George Cațan (ACSRU Racing) și Vlad Neaga (VN Motorsport).
Următoarea etapă va avea loc tot lângă București, între 3 și 5 iulie.
Ultimele comentarii