Slăbuță! Doar primarul spune că e ca-n Austria! Pârtia Cocoș, deschisă de astăzi!

Cu două săptămâni mai devreme ca anul trecut, primarul Ovidiu Crețu a dat semnalul pentru deschiderea pârtiei din Wonderland.

După o săptămână în care administratorii pârtiei Cocoș au avut toate condițiile să facă un covor de zăpadă cât mai bun, bistrițenii au fost ușor dezamăgiți.

În partea de sus, pietrele au apărut după prima coborâre iar denivelările mari de pe toată lungimea pârtiei au creat destule probleme schiorilor.

Nici măcar pe porțiunea lină de la sosire, suprafața nu e suficient de plană încât să se poată coborî fără griji.

Totuși peste 500 de schiori au coborât astăzi între orele 12,30 și 16.00. Mulți dintre ei au fost nemulțumiți că pârtia s-a închis la ora 16.00. Alții, indignați de prețurile mai mari ca anul trecut. Și aproape toți au avut sesizat că pârtia nu are o calitate optimă.

Doar primarul o vede excelentă, ”ca-n Austria”. ”Dacă nu plouă, o să schiem până la jumătatea lui martie. Iar de la anul o să avem condiții și mai bune. Apă mai multă în lac, teleschi și mai multe tunuri”, a declarat edilul în fața presei, vorbind despre aceleași lucruri ca anul trecut, dar care n-au fost realizate în 2018.

Întrebat de ce nu se schiază în nocturnă sâmbăta și duminica, Ovidiu Crețu a explicat. ”Pârtia este pentru bistrițeni și mai puțin pentru turiști. Omul vine de la serviciu la 4 și i-am dat posibilitatea să schieze în nocturnă. Însă în week-end e liber și poate veni de dimineață”

Pârtia va fi deschisă în fiecare zi de la ora 9.00, se va închide la 16.00 și se va redeschide la ora 18.00.

 

 | 2.870 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *