Sintetic, Liga I: Coșneac, ”extraterestru” pe sintetic! Puf de Păpădie ”înmoaie” Comelf-ul!

Cea mai echilibrată etapă de până acum a primei ligi a fost și cea mai tensionată, numărul mare de avertismente și eliminări stând mărturie. Au fost 20 de cartonașe galbene și două roșii, într-o sâmbătă în care primele 3 echipe și-au mărit avansul față de urmăritoare.

Raal a avut mult de muncit cu Dacii Liberi, echipa lui Soțan și Popovici vânzându-și scum pielea. A fost 1-1 și 2-2, „Geangolino” Ciprian Macovei marcând primele lui goluri în liga I și arătând că rămâne la fel de periculos ca și în trecut. Ionuț Precup a reușit însă golul meciului și Raal nu s-a mai oprit decât cînd tabela arăta un scor de tenis, deși bravul portar al „dacilor” Sergiu Arieșan a mai scos miraculos alte mingi pe care scria gol. Ionel Grațiano Coșneac a marcat cele două goluri ale Extratereștrilor în victoria importantă în fața celor de la Emi Corporation. Trupa lui Marian Mureșan a surprins plăcut pe toată lumea, golul reușit de Serețean Ionuț după un sprint solitar făcând ca finalul să fie pe muchie de cuțit. Echipa lui Jon Runcan a gestionat însă bine situația și rămâne la egalitate de puncte cu liderul.

Puf de Păpădie continuă să fie revelația Ligii I, asta după o lecție de fotbal predată celor de la Comelf. Deși s-au văzut egalați la 1, după o cursă perfectă a lui Iurișniți și un gol lejer marcat de Bîrlean, echipa lui Florin Rus a știut să revină în joc, Marius Chira fiind omul potrivit pentru asta. Cătălin Spân a fost înger și demon pentru echipa lui, golul serii reușit de el fiind umbrit de o eliminare stupidă, după două faulturi inutile la mijlocul terenului. Cristi Pop a condus însă perfect apărarea „păpădiilor” și Puf de păpădie prinde podiumul, la două lungimi de primele echipe.

Muncelului FC a trecut peste cele două înfrângeri și a câștigat cu Shadows Arcalia, în timp ce Teraplast au obținut încă trei puncte care aduc cât de cât liniștea în trupa lui Paul Czervenski. Vikingii aduc prima victorie în dreptul lor și tototdată primele puncte, după un meci nebun cu Leoni SIL. S-au marcat 11 goluri, cu o desfășurare care i-a ținut cu sufletul la gură pe cei prezenți, ambele echipe alternând la conducere pe tabela de marcaj. De la 0-2 au revenit și Vig Pavaje, care i-au învins pe Rimini, provocându-i lui Goia mari dureri de cap. Paul Halas a fost omul cu golurile, dar omul meciului a fost Călin Cherecheș, care, după ce a marcat golul care i-a adus pe „beclenari” în meci, a fost perfect pe banda dreaptă.

Real Protaxi a produs o mică surpriză, învingând Energoplast, după un meci cu de toate. Cu 1-0 avantaj pe tabelă, trupa lui Sergiu Iugan s-a văzut nevoită să înceapă repriza a doua în inferioritate, după eliminarea lui Groza. „Taximetriștii” au profitat și au speculat spațiile libere, întorcând în doar două minute rezultatul. Răbufnirea de orgoliu a celor de la Energoplast a adus egalitatea pe tabelă, dar doar pentru puțină vreme, Andrei Fodor și Alex Chilian aducând o victorie care duce Protaxi pe locul 6 în clasament.

Rezultatele etapei a 8 a, clasamentul și programul complet al etapei viitoare: Vikingii-Leoni SIL 6-5, Vig Pavaje-Rimini 8-5, Muncelului FC-Shadows Arcalia 4-1, Energoplast-Real Protaxi 3-5, Teraplast-Olis 2-1, Extratereștrii-Emi Corporation 2-1, Comelf-Puf de păpădie 1-3, Raal-Dacii Liberi 6-2.

Clasament: Raal 24p, 2. Extratereștrii 24p, 3. Puf de Păpădie 22p, 4. Comelf 18p, 5. Muncelului FC 16p, 6. Real Protaxi 15p, 7. Energoplast 13p, 8. Vig Pavaje 12p, 9. Emi Corporation 10p, 10. Rimini 9p, 11. Dacii Liberi 7p, 12. Teraplast 7p, 13. Shadows Arcalia 6p, 14. Leoni SIL 3p, 15. Vikingii 3p, 16. Olis 0p.

Etapa viitoare, sâmbătă 4 noiembrie ora 13 Rimini-Dacii Liberi, ora 14 Comelf-Muncelului FC, ora 15 Real Protaxi-Teraplast , ora 16 Puf de Păpădie-Leoni SIL, ora 17 Raal-Emi Corporation, ora 18 Olis-Vikingii, ora 19 Energoplast-Vig Pavaje, ora 20 Shadows Arcalia-Extratereștrii.

Toate jocurile se dispută pe Baza Raoul de lângă Kaufland.

 | 1.889 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *