Silvian Vlad a debutat cu dreptul
Juniorii I ai Liceului cu Program Sportiv au debutat în acest sezon cu un meci pe teren propriu, împotriva echipei Marta Baia-Mare, în Sala de Sport ”Dorin Moruțan”. Bistrițenii au câștigat fără probleme o partidă pe care au dominat-o în totalitate
Organizat și precis în apărare, dezinvolt și sclipitor în atac. Așa a arătat jocul elevilor lui Silvian Vlad în prima partidă din acest sezon, împotriva băimărenilor de la Marta. LPS nu le-a dat nici o șansă oaspeților, reușind un joc excelent încă din primele minute. Cu un adversar care a venit la Bistrița ca mielul la tăiat, gazdele s-au desprins lejer și au tranșat partida în favoarea lor până la pauză, cele două echipe intrând la cabine la scorul de 27-13 pentru LPS.
Deși aveau victoria asigurată, bistrițenii nu au redus motoarele nici după pauză, Turcu, Vlad, Irimieș și Gabor fiind principalii marcatori într-o echipă care le-a oferit spectacol celor veniți în număr mare la meci. LPS câștigă la o diferență foarte mare, scor 55-27 în fața unui adversar care a părut străin de handbal.
„Am fost mult peste ei din toate punctele de vedere. Ne-am propus o victorie și am reușit-o. Este foarte importantă pentru noi, deoarece jucătorii au primit încredere și le-a ieșit jocul perfect. Mai avem însă de muncă până să ajungem la forma maximă”, a declarat Silvian Vlad.
LPS: Beșa, Avram, Bozeșan (1), Negru (4), Vlad (8), Bejan (2), Turcu (11), Irimieș (8), Giurgiu (4), Albert (6), Năsăudean (2), Gabor (8), Lucuța, Mureșan (1)
Juniori I – Etapa IÂ – REZULTATEÂ Â Â Â Â
LPS Cluj Napoca        -          Gr. Șc. Unirea Cluj      16-34  (8-22)
CSS2 Minaur Baia Mare         -          Extrem Baia Mare       21-34  (10-17)
LPS Bistrița      -          Marta Baia Mare         55-27  (27-13)
Etapa a 2-a (12 octombrie):
Gr. Șc. Unirea Cluj Napoca – Marta Baia Mare
Extrem Baia Mare – LPS Bistrița
LPS Cluj Napoca – CSS 2 Minaur Baia Mare
Ultimele comentarii