Sergiu Costin: ”N-am stat prea mult la negocieri. Mi-am dorit mult să mă întorc acasă” (VIDEO)

După 8 ani la Oțelul Galați și un titlu de campion din postura de căpitan, Sergiu Costin s-a întors la Gloria. Gurile rele spun că a refuzat o ofertă de 3 ori mai mare de la Mediaș, acolo unde Ioan Horoba și-l dorea pentru echipa lui de Liga 1. A ales să joace în Liga a treia pentru că e acasă și pentru că vrea săpună și el umărul la noul proiect al Gloriei.

”Menirea mea nu e să iau locul unui jucător tânăr. Din contră, vreau să ajut și eu la creșterea lor ca fotbaliști. O să încec să mă implic cât pot de mult și de bine. Mă bucur că m-au sunat și m-au chemat la Gloria, chiar dacă am avut și alte oferte, poate mult mai consistente. N-am stat prea mult la negocieri” a declarat Sergiu Costin pentru sportulbistritean.ro.

Sergiu Costin va împlini anul acesta 36 de ani. A adunat 302 meciuri în Liga 1 și 4 meciuri în Liga Campionilor. A plecat de la Gloria în 2006, după ce nu și-a mai găsit loc în echipa lui Ioan Ovidiu Sabău și a ajuns căpitan și campion la Galați. A debutat în Divizia A în 1997și a jucat de atunci în 8 sezoane pentru Gloria. 

 | 937 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *