Sepsi nu i-a putut face față lui Messi

Nereușind să se impună la Benfica Lisabona după ce a fost vândut de Gloria cu 2,5 milioane de euro, Laszlo Sepsi a fost împrumutat la Racing Santander în toamna anului trecut. Nici la modesta echipă din Primera Division nu și-a câștigat locul de titular fostul fundaș al Gloriei, acesta fiind introdus în câteva partide în partea secundă. Ultimul meci în care a evoluat a fost cel din etapa trecută, când Racing Santander a evoluat împotriva liderului FC Barcelona. Laszlo Sepsi a fost introdus în teren în minutul 61. A avut o evoluție destul de slabă, echipa sa încasând două goluri de la intrarea lui Sepsi, ambele marcate de Messi, de pe partea lui Laszlo Sepsi.

Laszlo Sepsi a fost împrumutat toamna trecută la Racing Santander, plecarea acestuia de la gruparea lusitană făcându-se odată cu plecarea lui Jose Antonio Camacho, antrenorul care l-a adus pe Sepsi la Benfica.

 | 156 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On