”Sebi, mi-e rău!” Ce zice secundul lui Neagoe despre momentele dramatice de la Dinamo!

Sebi Moga, secundul lui Eugen Neagoe pe banca tehnică din Ștefan cel Mare, nu-și poate reveni după evenimentul dramatic de aseară. Bistrițeanul se afla lângă principalul dinamovist când acestuia i s-a făcut rău.

”Sebi, mi-e rău, cheamă doctorul – mi-a spus la un moment dat. Am văzut că nu era în apele lui și m-am ridicat și l-am lăsat pe doctor în locul meu. Apoi am văzut cum i s-a făcut din ce în ce mai rău și a leșinat. Noroc cu oamenii de pe ambulanță care și-au făcut exemplar treaba și l-au salvat. Am fost aseară la spital, dar n-am putut intra. Doar soția lui Eugen a avut acces și ne-a spus că și-a revenit. Primul lucru a întebat-o de meci, cât s-a terminat”, spune Sebi Moga pentru sportulbistritean.ro.

Secund al lui Neagoe din 2006, de la Pandurii Târgu Jiu, Moga îl cunoaște foarte bine pe antrenorul de 52 de ani care a suferit aseară un infarct.

”Da, așa este, fumează foarte mult și bea multe cafele. Nu doar ieri a făcut asta, ci tot timpul. S-a consumat foarte tare și cu toată situația asta grea de la Dinamo. Aveam încredere împreună că vom readuce echipa pe linia de plutire. Statistica ne ajuta. Și la Iași, tot cu Craiova ne-am revenit, după 4 etape fără victorie. La fel la Sepsi. Am pierdut în prima rundă și apoi am bătut Craiova în etapa a doua.

Speram să se întâmple la fel și acum. Din păcate n-a fost așa. Însă, la cum îl cunosc eu, n-o să se lase de fotbal, fiindcă e un om care mănâncă fotbal pe pâine. Va urma perioada de recuperare, dar va reveni pe teren. Nu știu dacă la Dinamo, dar va reveni”, spune Moga, cel care va conduce antrenamentul dinamoviștilor, astăzi de la ora 17.00, când este programată și o întâlnire cu conducătorii.

”Din păcate, noi, românii ne trăim viața cu prea multă ură și încrâncenare. Îi vezi pe alții, la televizor, cum spun după câte un insucces că e doar un joc, mergem mai departe. La noi e prea mare stresul în acest sport”, a concluzionat bistrițeanul.

 | 2.256 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *