Valer Săsărman, antrenorul care l-a înlocuit pe Cristian Coroian pe banca Gloriei, n-a avut niciun fel de emoții la primul său meci ca tehnician al Gloriei. Și-a condus jucătorii spre victorie, fără prea mari filozofii de joc. Să nu uităm că suntem în Divizia C. Aici trebuie să fii agresiv, primul la minge, să te dăruiești, să lupți pentru fiecare fază. Asta contează cel mai mult. N-am avut nicio emoție, știu bine ce înseamnă liga a treia. Îi felicit pe jucători că au înțeles momnentul greu prin care trecem și pe conducători că s-au străduit să asigure o primă de joc, foarte importantă atâta cât a fost”, a declarat Valer Săsărman pentru sportulbistrițean.ro
Săsărman a mai spus că această victorie n-ar avea nicio valoare dacă echipa n-ar reuși să lege două-trei victorii la rând. ”Cred că vom câștiga multe meciuri de-acum înainte. Nu știu ce se va întâmpla cu această echipă dar noi ne străduim să nu o lăsăm să moară”, a mai spus fostul căpitan al Gloriei.
Dacă acum câțiva ani, în prima ligă, jucătorii Gloriei aveau primă de 200-300 de euro la victorie, acum au primă de 200 de lei la punct, primă pe care o primesc doar pe jumătate, cealaltă jumătate urmând să le intre în buzunare doar dacă ating obiectivul, adică promovarea în Liga a doua.
sportulbistritean.ro
Ultimele comentarii