Maratonul din Țibleș va aduna la start aproape 600 de concurenți Concursul este programat sâmbătă, 15 iunie, cu startulși sosirea în Bichigiu, concurenții urmând să urce până pe Vârful Țibleș, la 1839 m.
Se va concura la maraton – cu ora de start 9.30, semimaraton – ora 9.45, cursa copiilor – ora 10.15 și proba de ștafetă 10 kilometri – ora 10.45.
”Ţibleş Maratom e un concurs de Alergare Montană, ajuns la ediţia a doua, care va avea loc sâmbătă, 15 iunie, şi este organizat de către alergători pentru alergători, de către iubitori de natură pentru iubitori de natură.
Ce ne dorim? Ne dorim ca fiecare om și omuleț care va alerga la Țibleș Maraton să simtă povestea și emoția acestui concurs așa cum și noi le simțim când il pregătim pentru voi, pentru fiecare în parte.
Pe toți cei care ați participat la prima ediție vă rugăm să fiți mândri de voi. Ați reușit să construiți o casă, să dăruiți un cămin Anișoarei.
Și dacă anul trecut am construit o casă, anul acesta vom construi destine. Destine de alergători prin proiectul Transilvania Aleargă!
Voi ne ajutați cu participarea in 15 iunie 2019 și Asociația OM – Orașul Mariei își asumă ca în maxim 3 ani să pună bazele unui program național de educație sportivă, de educație pentru sănătate, de fair-play, de voluntariat sportiv.
Totul pentru sănătatea copiilor noștri!”, anunță organizatorii.
Ultimele comentarii