În Pădurea Codrișor dar și la Prundu Bârgăului, se vor desfășura în acest weekend concursuri spectaculoase pe două roți.
Prima etapă din Cupa României la ciclism montan, ramura Downhill, va aduna pe cărările din Pădurea Codrișor peste 100 de participanți din țară. Aceștia vor parcurge un traseu de peste 2 km, având ca provocări peste 10 sărituri (unele de peste 7 metri lungime), zone abrupte, contrapante, zone de viteză, încercând să obţină cel mai scurt timp în cursa finală.
Categorii de concurs: sunt Copii 12-14 ani, Feminin 15-18 ani, Feminin 19+, Masculin 15-18 ani, Masculin 19-29 ani, Masculin 30-39 ani, Masculin 40+ şi Hobby . acestea formându-se cu minimum 5 participanţi. Sportivii din categoriile Copii 12-14 ani, Feminin 15-18 ani, Feminin 19+, Masculin 15-18 ani, Masculin 19-29 ani, Masculin 30-39 ani, Masculin 40+ trebuie să deţină o licenţă deFRC validă.
Vineri și sâmbătă se vor desfășura antrenamente, iar competiția va avea loc duminică. De la 11.30 sunt programate calificările, iar de la 14.00 finala, urmând ca festivitatea de premiere să se desfășoare de la ora 16.30.
La Prundu Bârgăului, Campionatul Național de hard enduro al zonei de nord vest, are programată a 5 ediție a Cupei Heniu. Tabăra motocicliștilor se află în curtea primăriei, prologul e programat azi de la ora 14.00 pe un teren amenajat la 7 km, în cariera de piatră, iar startul propriu zis va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00. Festivitatea de premiere este programată pentru sâmbătă la ora 17.00.
Ultimele comentarii