Sâmbătă, Cupa Bistriței la motocros

A zecea ediție a Cupei Bistriței la Motocros se va desfășura sâmbătă, 22 august, pe dealul Cighir. Concursul nu face parte din circuitul Campionatului Național dar va aduce la bistrița sportivi de la cele mai importante cluburi din țară. Se va desfășura în două manșe, la patru categorii: 65+85, MX2+MX1, Veterani+Amatori și Quad. Vor participa sportivi din Lugoj, Odorheiul Secuiesc, Sf. Gheorghe, București, Zărnești, Timișoara, Reghin, Mediaș și Bistrița. De la Bistrița și-au anunțat participarea 12 sportivi, după cum declară Daniel Szabo, organizatorul evenimentului. De asemenea, sunt așteptați să vină și reprezentanți al Federației Române de Motociclism. Cupa Bistriței la Motocros este organizată de Direcția pentru Sport a Județului Bistrița-Năsăud, împreună cu A.S. Clubul XRT Bistrița, Primăria Bistrița și Federația Română de Motociclism.

 | 295 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On