Sala Polivalentă are față nouă

Lucrările de modernizare a Sălii Polivalente au fost finalizate, după două luni de zile. Cea mai importantă intervenție s-a făcut asupra suprafeței de joc. Aceasta s-a recondiționat total, are o culoare mai des-chisă și este mai lată. Apoi, sistemul de încălzire deficitar a fost schimbat total, cu unul bazat pe turbosuflante. Vara vor funcționa noile ventilatoare amplasate în sală. De asemenea, s-au amplasat camere de suprave-ghere, conform regulamentului competițional. Scau-nele din sală au fost doar recondiționate, rămânând aceleași. Și luminozitatea în sa-lă a crescut, ajunând la standardele cerute de regulamentele competițiilor (între 800 și 1000 de lucși). Va-loarea totală a lucrării de investiții este de 350.000 de RON, bani de la fostul Mi-nister al Tineretului și Spor-tului, la care se adaugă costurile sistemului video de supraveghere, plasele de protecție și tabela de marcaj, care au fost achiziționate din venituri proprii ale Direcției pentru Sport Bistrița-Năsăud.

„Suntem mândri de lucrările care s-au realizat acum, în
ultimii 20 de ani nu s-a mai
făcut nimic, nu s-a mai ajustat nimic. Cel mai important lucru pe care am reușit să îl realizăm este suprafața de joc. După cum se vede, suprafața de joc este refacută total, este
redimensionată, am lățit-o puțin (n.r cu aproximativ 90 metri pătrați). Suprafața de protecție din jurul terenului este total nouă. Este un
sistem nou de încălzire, bazat pe
turbosuflante”, a declarat
Raoul Zanca

 | 303 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On