S-au regăsit!

Mare performanță, într-un fel istorică, au obținut fetele de la Vâlcea, prin calificarea în finala celei mai importante competiții europene pentru cluburi (practic câștigătoarea este neoficial o laureată mondială!). Dar la fel de mult au impresionat nu numai handbalistele ci și publicul. Acel public hrănit an de an de titlurile Oltchimului, acel public cultivat pentru handbal, acea cohortă de săditori de emoții susținătoare ale sufletelor ce cu uitare de sine, în teren, au clădit puterea fetelor de a învinge.

Și iată-i hotărâți să invadeze cea mai mare sală de sport a României, Sala Polivalentă a Bucureștiului, în meciul retur al finalei cu Gyor-ul. Poate că acest public va fi hotărâtor în cucerirea marii performanțe, a titlului european.

Pentru că ne este la îndemână amintirea și senzațiile recentului meci Gloria-Dinamo trebuie să recunoaștem că arareori ne-a fost dat să trăim o mai mare bucurie concordantă a echipei și a publicului bistrițean. Cei ce nu erau de-ai pământului, vizi-tatori neutri, au declarat admirativ că împotriva unui curs de arbitraj, împotriva evoluției de început a scorului, potrivnic unor „modele” nepotrivite de galerie de aiurea, sub imboldul la unison al spectatorilor locali, echipa Gloriei s-a înaripat, reușind în final totul: depășirea adversarului, întoarcerea scorului, cucerirea victoriei și regăsirea publicului. Ne-a fost dat să vedem și să auzim vibrând alături de jucători fiecare colț de tribună. Mulțimea de spectatori a părăsit stadionul la miez de noapte cu satisfacția recunoașterii echipei ce cu adevărat îi reprezenta.

Revăzând altercația bucu-reșteană a galeriei Stelei cu forțele de ordine după acel 1-1, trăind satisfacția aceluiași scor izbutit de Gloria la Mediaș, ne-am dat seama ce dife-rență, ce minunat este publicul bistrițean.

De fapt, spectatorii din urbea fotbalistică îndelung ignorată de presa centrală de specialitate sau pardon (!) tratată uneori „sictirist” au fost
dintotdeauna aceiași. Echipa s-a depărtat de ei. Atunci când revirimentul s-a produs, oglindit în clasament, cele două părți s-au regăsit cu o speranță de mariaj îndelung.

Ce mult am dori să fie așa!

 | 277 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On