S-au întors acasă

Mihaela Purdea, Petrică Hogiu și
Lucian Cotfas s-au
întors de la Jocurile Olimpice de iarnă, unde au reprezentat onorabil Bistrița

Rezultatele celor trei bistrițeni prezenți la Jocurile Olimpice de Iarnă au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă organizate de Clubul Sportiv Municipal. Directorii celor două instituții, Raoul Zanca și Maria Rus, i-au felicitat de cei doi sportivi și pe antrenorul lotului de sanie al României și
le-au oferit câte o diplomă de participare. La eveniment a fost prezent și Vasile Jimbo-reanu, care i-a amintit pe
sportivii bistrițeni care au participat de-a lungul timpului la cele mai importante competiții ale jocurilor de iarnă: Ștefania Botcariu, Ileana Hangan, Rodica Drăguș, Monica Jauca și Monica Lăzăruț.

Cotfas, marcat de moartea georgianului

Lucian Cotfas se află și el la a doua participare la Jocurile Olimpice de iarnă. Mereu binedispus, Cotfas se laudă și cu suvenirurile cu care s-a întors din Canada, pălării și insigne de colecție, cu însemnele competiției. Lui Cotfas îi piere însă zâmbetul când își amintește de tra-gicul accident în urma căruia georganianul Nodar Kumaritashvili a murit, după ce nu a mai putut controla sania. „Ne-a marcat pe toți acel tragic accident, în special pe sportivi” spune Cotfas. Antrenorul este mulțumit de rezultatele delegației României, cea mai bună performanță fiind obținută de Raluca Strămăturaru, care s-a clasat pe locul 21. „Eu zic că ne-am comportat onorabil. Din păcate, nu ne-am putut pregăti înainte de concurs, pentru că regulamentul prevede că numai sportivii țării gazdă au acces pe traseu înainte de concurs. Am avut trei zile de pauză înainte de concurs și asta s-a văzut” a declarat Lucian Cotfas.

Hogiu, primul bistrițean într-o probă masculină

Petrică Hogiu, sportiv legitimat la Vatra Dornei și antrenat de Rodica Drăguș, este primul bistrițean care a participat vreodată la Jocurile Olimpice de iarnă, la o probă masculină. „A fost prima mea participare la Jocurile Olim-pice. A fost un concurs foarte greu, cu mulți participanți. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut” a spus Petrică Hogiu, care s-a clasat pe locul 57 la schi fond, la Vancouver. Întrebat dacă ar fi posibilă revenirea sa la Bis-trița, Petrică a declarat că și-ar dori acest lucru în viitor. Deocamdată însă nu este posibil, el fiind legitimat la Vatra Dornei.

Purdea, cel mai bun rezultat al României

Mihaela Purdea a participat pentru a doua oară la Jocurile Olimpice, obținând cel mai bun rezultat al delegației României la această ediție, locul 10 cu ștafeta, la biatlon. Bistrițeanca e mulțumită de rezultatul obținut. „Am mai spus acest lucru, de fiecare dată am alergat și o să alerg cu gândul la acest oraș, la Bistrița. Organizatorii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a ne oferi condiții, pârtie și poligon cât mai bune. Ne-am atins obiectivul, clasarea în primii 10 și acest lucru ne multumește” a declarat Mihaela Purdea.

 | 165 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On