Gloria a ratat startul de retur în Liga a 3-a, neprezentându-se la primul joc din 2015, pierdut la masa verde, 3-0 la Dej. Însă, nu e exclusă oficial din acest eșalon, decât la a a doua neprezentare, conform regulamentelor în vigoare.
Astfel, echipa bistrițeană va fi programată în etapa a 15 – a, ce urmează să se dispute la sfârșitul acestei săptămâni. Și, surprinzător, există șanse mari să se și prezinte la meci. Adversarul din această rundă este FC Zalău, echipă clasată pe locul doi în clasamentul seriei .
Se pare că negocierile dintre șefii Gloriei și cei ai clubului FC Bistrița, din Liga a 4-a, au intrat în impas și unirea celor două echipe nu mai e atât de sigură.
În acest moment, se vehiculează mai multe variante pentru viitorul fotbalului bistrițean. Una dintre ele ar fi chiar menținerea în viață a Gloriei Progresul. Există semnale că nici primarul Ovidiu Crețu nu mai e așa de vehement împotriva susținerii acestei echipe și că noile reglementări adoptate la Legea Sportului ar putea fi interpretate în favoarea finanțării clubului.
Ultimele comentarii