România U21 joacă calificarea pentru Europene la Buzău

România U21 joacă calificarea pentru Europene la Buzău

Mircea Gătej, șeful catedrei de volei a Liceului cu Program Sportiv Bistrița, se află de săptămâna trecută la Buzău, alături de lotul național de juniori, din care fac parte și bistrițenii Paul Coasă și Paul Crăciun. Pregătirile sunt foarte importante și urmăresc calificarea României la Campionatul European. Calificările au loc tot la Buzău și vor începe de mâine, România având adversari puternici, ca Ungaria, Portugalia, Belarus, Belgia și Serbia. Prima echipă se califică direct, în timp ce locurile 2 și 3 vor participa la încă un turneu, de recalificare. Antrenorul Mircea Gătej se arăta optimist în ceea ce privește șansele echipei noastre: „Putem să intrăm în primele trei locuri. Avem echipă bună și cred că merităm calificarea. Sper să profităm de terenul propriu”.

 | 233 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On