Răzvan Martin, pus să aleagă între bani și apartament! Vezi ce zice primarul!
Olimpicul Răzvan Martin nu va rămâne nepremiat după performanța de la Londra. Municipalitaea este decisă să îi dea fie un apartament, fie un premiu de 100.000 de lei. Sportivul trebuie doar să aleagă unul dintre cele două premii.
Medalia de bronz obținută la Jocurile Olimpice de Răzvan Martin nu va rămâne nerăsplătită. Sportivul va primi din partea Primăriei Bistrița fie un apartament pe Aleea Fântânele fie un premiu în bani. Municipalitatea l-a pus pe sportiv să aleagă unul dintre cele două premii și așteaptă un răspuns în câteva zile.
''I-am arătat lui Martin apartamentul pe care i-l punem la dispoziție. Chiar astăzi a venit cu antrenorul lui să îl vadă. I-am explicat că trebuie să aleagă unul dintre cele două premii, fie apartamentul, fie premiul în bani'', a declarat primarul Ovidiu Crețu.
Edilul a explicat că în momentul de față acordarea premiului de 100.000 de lei este ilegală și că acești bani pot fi acordați doar după o rectificare bugetară.
''Dacă Răzvan Martin spune că preferă banii, atunci fie în ședința ordinară, fie într-o ședință extraordinară în săptămâna viitoare, voi intra cu o rectificare de buget, vom rectifica bugetul la nivelul sumelor respective și atunci vom reveni cu un alt proiect de hotărâre la nivelul la care a fost aprobat data trecută'', a mai explicat primarul.
Dacă Martin va prefera apartamentul în locul banilor acesta se va putea muta imediat ce consiliul local va aproba ca acea locuință să îi fie dată în folosință.
Apartamentul cu trei camere a fost reabilitat și modernizat și îi va fi dat în folosință pentru o perioadă de 50 de ani.
Andreea Bojor – bistriteanul.ro
video – citynews.ro
| 304 vizualizări
Ultimele comentarii