Radu Moldovan: ”Oana Chirilă, mai bună ca toată echipa Rusiei, campioană olimpică”

România a învins Rusia în această seară cu 22-17, într-un meci fantastic de la Campionatul European din Suedia. Cea mai bună jucătoare din echipa României a fost portărița Denisa Dedu, de la Corona Brașov.  A apărat fenomenal, contribuind decisiv la victoria echipei noastre.

După meci, președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud, Radu Moldovan, și-a adus aminte de partida câștigată de CSM Bistrița cu echipa din Brașov, 35-29,  disputată în Sala Polivalentă acum o lună și jumătate.

”Mai în glumă, mai în serios putem spune că Oana Chirilă e mai bună decât toată echipa Rusiei. I-a marcat 18 goluri Denisei Dedu în acel meci și uite că toată echipa lui Trefilov, campioană olimpică, nu a reușit în această seară să-i marcheze decât 17 goluri. A fost un meci extraordinar, în care apărarea noastră a făcut minuni”, spune Radu Moldovan, un fan înfocat al handbalului.

România – Rusia 22-17 (11-9)

Dedu, Ungureanu – portari; Udriștoiu 1, Szucs, Geiger 2, Pintea 2, Buceschi 7, Neagu 7, Florica, Laslo, Iuganu 2, Zamfir, Manea 1, Zamfirescu, Chintoan, Chiper. Antrenor: Ambros Martin

Utkina, Kalinina – portari; Postnova 4, Dmitrieva 3, Sen 1, Vyakhyreva 2, Sudakova, Bobrovnikova 1, Samokhina 2, Makeeva, Zhiliskayte, Sabirova, Kozhokar 1, Malashenko, Gorshenina 1, Skorobogatchenko. Antrenor: Evgeni Trefilov

 | 1.951 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *