Încă puțin și Hamilton depășește recordurile all-time! Un material de Dorin Dobra despre Formula 1

În cel de-al șaselea an consecutiv în care Mercedes ia toate premiile cu putință, (titlul la constructori, campion, vicecampion), Hamilton trece de recordurile lui Senna și se apropie cu pași repezi de legenda germană M. Schumacher.

Despre supremația Mercedes nu mai are rost să dăm multe explicații, căci numai cine crede că te poți lua la întrecere cu germanii care fac din mecanică o artă mai poate spera că romantismul sau aventurismul pot concura cu precizia specific teutonă.

Cu o mașină apropiată de perfecțiune (opinia lui Vettel), nemții se înscriu și anul viitor pentru locul 1. Asta nu face din sezonul 2020 unui mai neatractiv, atâta timp cât aproape toți nou-veniții au confirmat în echipele lor și au adus, să o recunoaștem, multă acțiune încă de anul acesta.

Pariul meu este pe Sainz, care dacă ar fi beneficiat anul acesta de motorul Honha la McLaren ar fi avut mai multe de spus, înafară de locul 6 pe care oricum l-a ocupat la piloți. Motorizat însă de Mercedes de la anul, într-un duet McLaren-Mercedes, care a mai făcut ravagii în Formula 1, Sainz va deveni campion mondial în anii următori.

Toată lumea se uită însă la anul 2021, anul modificărilor substanțiale ale caroseriilor din F1, care vor trebui totuși să aibă o formă cât mai fluidă, spre deosebire de complexele configurări tehnice de acum.

Vă propun ca la anul să vă uitați cu atenție, așadar, la Sainz, la Leclerc, la Albon, și aș putea continua dar nu pot să nu mă gândesc la Verstapen, care a primit cadou o etapă în calendarul 2020 datorită popularității sale, și la lupii bătrâni de acum, Hamilton și Vettel.

Formula 1 nu a fost niciodată un sport care să te atragă puțin, fie te atrage mult, fie n-o să înțelegi nicodată de ce niște muște bâzâitoare aleargă de tembele pe niște curbe periculoase. E mai greu de observat la televizor că acolo sunt sfidate limitele puterii, aderenței și fizicii în general.

Parcă Formula 1 e mai tehnică decât oricând, însă mașinile acelea virile, și piloții aceia ce zâmbesc direct proporțional cu riscurile la care se expun, atrag de la an la an tot mai mulți spectatori!

Mergem înainte deci, felicitări Mercedes, Hamilton și Bottas, rămâi cu bine 2019, te așteptăm 2020 cu curse mai multe ca oricând.

Dorin Dobra

 | 129 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *