Pugilistele lui Zăpârțan, 8 medalii la Naționale

Finala Campionatului Național de Box feminin a adus 8 medalii pentru boxul bistrițean. Sportivele antrenate de Nicolae Zăpârțan au reușit să obțină două medalii de aur, trei medalii de argint și trei de bronz.

Ionela Baciu la categoria 63 de kilograme și Anamaria Turcu, la categoria 60 de kilograme, au avut evoluții perfecte, câștigând medaliile de aur și devenind campioane naționale. Două medalii de argint au fost obținute de Camelia Nuțiu la categoria 70 de kilograme, de Carmen Nati la categoria 54 de kilograme și de Elena Rus la categoria 69 de kilograme. Vistieria medaliilor bistrițencelor a fost completată de Roxana Feldrihan la categoria 48 de kg, Lenuța Nati la categoria 75 de kg și Iulia Câmpean la categoria 46 de kg. „A fost o competiție foarte grea, dar am avut o evoluție foarte bună, reușind să jucăm cinci finale și să câștigăm două titluri naționale. Sunt rezultate foarte bune și recunosc că nu mă așteptam la atâtea medalii”, a declarat Nicolae Zăpârțan.

Finala Campionatului Național s-a desfășurat la Câmpulung Muscel, participând peste 100 de sportive de la principalele cluburi de box din România.

 | 195 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On