Prosopul, unde-i prosopul! Tadici, îngenuncheat la Bistrița într-un meci de senzație! (FOTO)

Unii spun că a fost cel mai tare meci al echipei bistrițene în Liga Națională. Poate n-o fi chiar așa, dar cu siguranță a fost o pagină importantă din istoria handbalului bistrițean.

Zalăul lui Gheorghe Tadici, care se bate pentru semifinalele Cupei EHF, a fost îngenuncheat de CSM-ul lui Horațiu Pașca, într-un meci cu casa închisă, încheiat cu toată sala în picioare. Și parcă niciodată n-a fost mai emoționant acel Bis-tri-ța, Bis-tri-ța, scandat de aproape 1000 de oameni în Sala Polivalentă, ca pe finalul acestei partide de senzație.

Sălăjencele au avut un start bun și au condus la finalul primului sfert de oră, dar  pe fondul unui joc strâns, prea tacticizat și extrem de dur. Doi arbitri gorjeni au tolerat peste limita regulamentului procedee venite ca din K1, care le-au pus efectiv la podea pe ale noastre de multe ori.

La 7-5 pentru oaspete și cu Daniela Rațiu eliminată, Horațiu Pașca cere primul time-out. Și dă semnalul de luptă, cu gestul lui caracteristic, lovindu-și palma stângă cu latul celeilalte, ca la karate. Era clar nu doar pentru fete, ci și pentru spectatori că meciul va continua pe viață și pe moarte.

Echipa reacționează perfect, face 7-7 și încheie repriza la 9-9.

Partea a doua începe la fel, cu Zalăul în avantaj și cu Tadici peste arbitri, arătându-le obrazul la fiecare fază. Dar Măzăreanu plonjează ca la fotbal, Almudena și Szabo parcă aduc cu ele în teren o butelie de oxigen iar Laura Pristăvița jonglează cu mingea ca la circ.

Cu multă determinare și știință, Bistrița joacă tiki- taka inedit parcă în handbalul românesc, fără prea multe aruncări de pe 9 metri, dar cu subtilități tehnice și tactice remarcabile, care pun pivotul și extremele în poziții clare de gol.

Scorul devine17-15 pentru bistrițence și Tadici aproape că-și lipește botul înfuriat de fața observatorului. În teren apare Bia Zegrean, cu o răutate pozitivă pe care tatăl ei, o minune blondă de fotbalist, n-a avut-o niciodată. Și dă lovitura de 19-16 în minutul 21, primul avantaj de 3 goluri din meci.

Vin și ultimele 10 minute de care ne temem cu toții, după finaluri destule ratate. Doar Forfe, preparatorul, n-are nicio emoție. Știe că echipa rezistă, în ciuda unor lupte mai ceva ca la greco-romane. La 20-16, Tadici aruncă tabla de time-out pe masa arbitrilor, dar parcă mai bine i-ar fi șezut gestul cu un prosop. Nu mai are soluții, o ceartă rău chiar și pe Ana Maria Dragut, asul din mâneca lui.

Se termină 22-19, cu Oana Chirilă, marcând încă o dată impecabil de la 7 metri. Sala e în picioare și râde de gestul ironic al fostului mare antrenor de națională, care vine în fața tribunei oficiale și îl aplaudă ironic pe Radu Moldovan, președintele CJ BN.

”M-ai făcut de data asta”, pare să-i spună Tadici al lor, însă Tadici al nostru e aproape în delir de fericire. CSM Bistrița e la 7 puncte în clasament peste Zalău și poate spera la cupe europene, chiar dacă e cumva jenată să îndrăznească.

CSM: Măzăreanu, Chirilă (7), Paraschiv (1), Rațiu (1), Tetean (2), Ivan, Orșivschi, Zegrean (1), Pristăvița (4), Szabo (3), Rodriguez (3), Bărbos, Dorhoi, Cârjan, Șuba

Adrian Linca

 | 5.215 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *